Întrebat, la România TV, dacă viitorul premier va fi din PSD sau există şi altă posibilitate, Ponta a răspuns: „Cu siguranţă există şi altă posibilitate”.
„Important e să fie un premier care să continue programul actual, trebuie cineva care să aibă sprijinul nu doar al PSD, ci şi a PC, al UNPR, al PLR dacă intră la guvernare, al UDMR”, a spus Ponta.
El a spus că a avut o discuţie în acest sens cu social-democraţii atât la CExN de la Orăştie, cât şi la reuniunea informală de la Tulcea.
„Există această înţelegere a fapt că în eventualitatea în care vom câştiga funcţia de preşedinte, premierul nu e obligatorii să fie tot de la PSD”, a spus Ponta, care a menţionat că a avut această discuţie la grupul senatorial al PSD de la Senat, când i-a convins pe senatorii PSD să îl voteze pe liberalul Tăriceanu la şefia instituţiei.
„Cunosc foarte bine PSD, nu cred că trebuie să aibă tot. E important ca viitorul premier să fie sprijinit de toată coaliţia, nu doar PSD, să fie pro-european, pro-atlantist convins, dar în acelaşi timp capabil să gestioneze Guvernul cu care să pot să lucrez”, a spus Ponta.
În condiţiile în care moderatorul i-a spus lui Ponta că acestui portret robot al viitorului premier i s-ar potrivi Călin Popescu Tăriceanu, fie George Maior, Ponta a menţionat că decizia desemnării viitorului premier nu o va lua singur şi că va nega doar un singur nume, cel al lui Traian Băsescu.
„Un singur nume o să-l neg: Traian Băsescu. Nu-l voi numi premier”, a spus Ponta.