Prima pagină » Politic » Ponta: Nu îi cer lui Dragnea să plece din Guvern. Cazanciuc îşi va face treaba în continuare la Ministerul Justiţiei

Ponta: Nu îi cer lui Dragnea să plece din Guvern. Cazanciuc îşi va face treaba în continuare la Ministerul Justiţiei

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Orăştie, răspunzând unor întrebări, că nu îi va cere lui Liviu Dragnea să plece din Guvern pentru a se ocupa de campania PSD pentru prezidenţiale, el arătând că şi Robert Cazanciuc îşi va face în continuare treaba de ministru al Justiţiei.
Ponta: Nu îi cer lui Dragnea să plece din Guvern. Cazanciuc îşi va face treaba în continuare la Ministerul Justiţiei
Liviu Dadacus
30 iun. 2014, 12:57, Politic

Întrebat dacă îi va cere lui Dragnea să părăsească postul de ministru pentru a face campanie, Ponta a răspuns: ”Nu, îi voi cere să rămână în funcţia de ministru”.

”Cum să-i cer să părăsească ministerul? Trebuie să rămână, e vicepremier şi are în coordonare unul dintre cele mai importante portofolii: Dezvoltarea Regională”, a spus Ponta.

Întrebat dacă ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ar putea fi în vizor pentru o eventuală remaniere, Ponta a răspuns negativ.

”Nu. Până la urmă, decizia îmi aparţine mie. Sigur că e importantă discuţia cu toţi liderii, dar decizia îmi aparţine mie şi decizia mea este ca domnul Cazanciuc să îşi facă mai departe treaba de ministru al Justiţiei”, a spus Ponta.