Ponta: Nu înţelegem obsesia lui Băsescu pentru moguli
Purtătorul de cuvânt al campaniei PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică seară, că "obsesia" şefului statului pentru moguli nu este de înţeles în condiţiile în care Sorin Ovidiu Vântu, Dinu Patriciu şi Dan Voiculescu au trăit în România în madatul lui Traian Băsescu şi s-au îmbogăţit.
Ponta: Nu înţelegem obsesia lui Băsescu pentru moguli (Imagine: Mediafax Foto)
Ponta a ţinut să sublinieze că Dinu Patriciu l-a spijinit pe Traian Băsescu, aflându-se, în campania din 2004, alături de acesta pe scenă. De asemenea, Ponta a spus că Băsescu a fost sprijinit de Sorin Ovidiu Vântu şi nimeni nu a acuzat că omul de afaceri ar fi avut un statut privilegiat în urma acestui lucru. Ponta a mai spus că Mircea Geoană s-a întâlnit cu Dan Voiculescu în acelaşi loc în care Traian Băsescu s-a întâlnit cu fondatorul PC.
El a spus că Băsescu este nervos şi are obsesii şi a ţinut să demonteze "unele dintre acestea", spunând că CEC-ul are aceeaşi structură din 2008 şi se află în subordinea Guvernului, la fel ca şi Poşta "şi toate celelate lucruri".
Ponta a spus că doreşte să precizeze pentru ultima oară că Geoană a acceptat încă de săptămâna trecută dezbaterea cu Băsescu anunţată de IPP pentru miercuri. El a precizat că Geoană va participa la această dezbatere, dacă Băsescu va putea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - surse
-
Există riscul ca România să rămână fără gaze? Răspunsul lui Sebastian Burduja
-
VIDEO Atacul în care a fost eliminat liderul Hezbollah a fost suprins pe camere. O bombă trece efectiv prin beton spre buncăr
Ponta a menţionat că cei pe care îi reprezintă doresc ca dezbaterea să dureze 2 sau 3 ore şi să se axeze pe teme de importanţă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO