Prima pagină » Politic » Ponta: Orban a fost mereu împotriva USL, acum e consecvent. Să vedem dacă va candida independent

Ponta: Orban a fost mereu împotriva USL, acum e consecvent. Să vedem dacă va candida independent

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat joi în legătură cu afirmaţiile lui Ludovic Orban care a învinuit PSD pentru referendum că Orban a fost întotdeauna împotriva USL şi că acesta este consecvent acum.
Ponta: Orban a fost mereu împotriva USL, acum e consecvent. Să vedem dacă va candida independent

„Domnul Orban a fost întotdeauna împotriva USL, nu şi-a modificat (…), omul este consecvent, rămâne să vedem dacă va candida independent sau la USL”, a precizat Ponta în legătură cu afirmaţiile lui Ludovic Orban potrivit cărora PNL a piedut pe mâna PSD la suspendare.

Ponta a făcut aceste precizări înainte de şedinţa USL la care se va discuta priorităţile Guvernului, stabilirea candidaţilor la alegerile parlamentare.

„Voi prezenta colegilor priorităţile Guvernului, ne pregătim din punct de vedere politic să stabilim candidaţii la parlamentare. Mai e o lună jumate, USL trebuie să fie bine pregătit, trebuie să spunem oamenilor ce doreşte să facă Guvernul în următorii patru ani”, a arătat Ponta.

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, joi, că a susţinut în şedinţa conducerii partidului faptul că nu i se pare normal ca liberalii şi Crin Antonescu să fie consideraţi ţapi ispăşitori pentru rezultatul referendumului, mai ales că nu PNL a demarat acest demers.

Orban a susţinut, joi, în şedinţa Delegaţiei Permanente, că nu este normal ca partidul să plătească pentru referendum, PSD fiind formaţiunea care a iniţiat acest demers, iar în conducerea liberală nu s-a dat un vot în acest sens.