Ponta: Parlamentarii puterii nu vor întârzia citirea deciziei CC şi nu vor invoca cvorumul de plen

Parlamentarii USL nu vor întârzia şi nici nu vor boicota citirea deciziei Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului în plenul celor două Camere şi nici nu vor invoca existenţa cvorumului de plen, deşi formal cvorumul este obligatoriu, a declarat premierul Victor Ponta.

Urmărește
406 afișări
Imaginea articolului Ponta: Parlamentarii puterii nu vor întârzia citirea deciziei CC şi nu vor invoca cvorumul de plen

Ponta: Parlamentarii puterii nu vor întârzia citirea deciziei CC şi nu vor invoca cvorumul de plen (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Ponta a arătat că a discutat cu Crin Antonescu şi au convenit că ar fi o greşeală întârzierea încheierii procedurilor de invalidare a referendumului.

"Pot să vă garantez în ceea ce priveşte PSD, USL, că noi nu vom ridica problema cvorumului, în sensul în care e o perioadă de vacanţe şi poate că nu vor fi atât de mulţi parlamentari. E o formalitate citirea. Nu vom întârzia, nu vom boicota, nu vom invoca noi un artificiu procedural", a spus Ponta, care a precizat că deşi e lider de partid, nu-i poate convoca pe parlamentari din vacanţă.

Întrebat dacă ar fi o problemă lipsa cvorumului de plen, Victor Ponta a spus că "strict formal" ar constitui o problemă, dar, din punctul său de vedere, Parlamentul trebuie doar să asiste la citirea deciziei Curţii Constituţionale, după care decizia se publică în Monitorul Oficial, iar Traian Băsescu revine, ca preşedinte, la Cotroceni.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat marţi pentru MEDIAFAX că va convoca şedinţa Biroului Permanent în momentul în care va primi hotărârea Curţii Constituţionale în privinţa referendumului.

"Decizia trebuie citită în plenul Curţii, după aia se trimite celor doi preşedinţi de Camere, cei doi preşedinţi convoacă Birourile Permanente, care trebuie să fie în cvorum - pentru că aici se aplică şi Regulamentul Senatului. Birourile Permanente convoacă plenul reunit într-o şedinţă extraordinară, plenul trebuie să fie în cvorum, se citeşte decizia Curţii şi se închide plenul. Apoi se publică în Monitorul Oficial, de îndată", a explicat Zgonea.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Potrivit unui comunicat al CC, plenul Curţii Constituţionale a decis cu majoritate de voturi că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost respectată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici