Ponta: Prin cota unică Băsescu înţelege probabil cota pe care orice firmă trebuie să o plătească PDL

Liderul PSD, Victor Ponta, susţine că preşedintele Traian Băsescu înţelege, probabil, prin cota unică acea cotă "pe care orice firmă care vrea un contract cu statul trebuie să o plătească PDL", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
3 afișări

Ponta a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj, care va fi poziţia USL privind cota unică, el răspunzând că şeful statului nu a reuşit să îi explice niciodată ce înţelege prin cota unică.

"Nu a reuşit să îmi explice niciodată domnul Băsescu, fost membru al Internaţionalei Socialiste, acum devenit simbolul extremismului de dreapta în Europa, ce înţelege domnia sa prin cota unică. Probabil că se referă la cota pe care orice firmă care vrea să câştige un contract cu statul trebuie să o plătească la PDL. Acea cotă, după părerea mea, trebuie redusă la zero", a spus Victor Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu declara, recent, la RRA, referindu-se la USL, că este foarte greu să îţi dai seama dacă poţi coopera cu o formaţiune atât timp cât aceasta nu îşi arată opţiunile, iar singurul program este "Jos Băsescu, Jos Guvernul!" şi a adăugat că nu cunoaşte obiectivele alianţei PSD şi PNL-PC.

"Am înţeles doar că, în numele acestei alianţe, Crin Antonescu sacrifică şi cota unică. Care nu a fost steagul lor, a fost steagul meu de campanie, când am câştigat alegerile, în 2004, l-au pus în aplicare. Ştiu că nu au fost foarte legaţi de acest obiectiv, dar deocamdată atât am auzit de la preşedintele Antonescu. Deci, eu zic: e o formaţiune de stânga, o alianţă de stânga, foarte bine că s-a făcut, s-a clarificat spectrul politic şi putem analiza posibila participare la guvernare în funcţie de programul pe care îl susţin. Deocamdată, programul fiind «Jos Boc, Jos Băsescu!», nu îmi spune nimic, e doar ca o placă din asta pe care o aud continuu şi le marchează doar neputinţa, pentru că nu pot să îşi atingă aceste obiective", spunea Băsescu.

Ulterior, preşedintele PNL, Crin Antonesscu, declara, într-o conferinţă de presă, că, în situaţia în care USL va prelua guvernarea, cota unică de impozitare nu va fi desfiinţată, el acuzându-l pe şeful statului, Traian Băsescu, de faptul că a minţit afirmând contrariul.

"Traian Băsescu a afirmat, încă o dată, minţind, spunând textul: Crin Antonescu a sacrificat cota unică de impozitare. Minte. Crin Antonescu nu a sacrificat cota unică de impozitare. Cota unică de impozitare nu va fi desfiinţată în cazul în care USL preia guvernarea", spunea preşedintele PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici