Prima pagină » Politic » Geoană: La Adunarea Parlamentară NATO se va discuta despre impactul crizei asupra bugetelor pentru apărare

Geoană: La Adunarea Parlamentară NATO se va discuta despre impactul crizei asupra bugetelor pentru apărare

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat joi, la întâlnirea cu şefi ai misiunilor diplomatice din statele membre sau asociate la NATO, că unul dintre subiectele care vor fi discutate la AP NATO va fi crmodul în care iza economică a afectat bugetele pentru apărare ale statelor membre.
Geoană: La Adunarea Parlamentară NATO se va discuta despre impactul crizei asupra bugetelor pentru apărare

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, s-au întâlnit cu şefi ai misiunilor diplomatice din statele membre sau asociate la NATO, pentru a discuta despre tematica celei de-a 57-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare NATO, care începe vineri la Bucureşti.

„Suntem foarte îngrijoraţi şi în România în legătură cu faptul că această criză economică a afectat bugetele pentru apărare, cel puţin în Europa. Noi înţelegem îngrijorarea a prietenilor americani şi aliaţi că există acest declin, în unele cazuri unul abrupt, iar în cazul României un declin foarte abrupt, care ar putea afecta, pe termen lung, nu numai capacitatea noastră de a acţiona împreună, ci şi coerenţa Alianţei noastre”, a spus Geoană.

El s-a declarat convins că acest subiect va fi discutat în cursul AP NATO, fiind unul de actualitate, în condiţiile în care Parlamentele naţionale aprobă bugetele de stat.

Aceeaşi punct de vedere a exprimat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

„Avem multe subiecte pe agendă, cum ar fi tăierile bugetare, bugetele militare, sunt convinsă că acest subiect va fi pe agenda discuţiilor. Sper ca această sesiune să fie un real succes”, a susţinut Anastase.

În cadrul întâlnirii, Sever Voinescu, şeful delegaţiei române la AP NATO, a susţinut că sesiunea care va avea loc la Bucureşti va fi una „foarte interesantă, cu documente foarte importante”, el dând ca exemple documentele care urmează a fi aprobate despre tranziţia în Afganistan şi securitatea Ciprului.

„În special, din punctul de vedere al României, suntem interesaţi cu privire la Balcani – din punct de vedere economic modul în care criza economică a afectat această regiune, iar celălalt este politic cu privire la extinderea NATO în Balcani”, a menţionat Voinescu.