Ponta: Propunem Guvern de tehnocraţi, Băsescu nu respinge ideea

Liderul USL Victor Ponta a precizat că la întâlnirea cu şeful statului opoziţia a propus învestirea unui Guvern format din tehnocraţi care să pregătească legislaţia electorală şi alegeri corecte, iar Traian Băsescu "nu a respins ideea", dar "a spus că nu poate să îl demită pe Boc".

Urmărește
278 afișări
Imaginea articolului Ponta: Propunem Guvern de tehnocraţi, Băsescu nu respinge ideea

Ponta: Propunem Guvern de tehnocraţi, Băsescu nu respinge ideea (Imagine: catalina Filip/Mediafax Foto)

"Domnul preşedinte (Traian Băsescu - n.r.) a spus că nu respinge deloc această idee (a Guvernului de tehnocraţi - n.r.), dar că, sigur, sunt necesare discuţii între actuala majoritate şi noi, cei din opoziţie. Noi vom vota un Guvern de tehnocraţi cu acest mandat, un mandat de implementare a măsurilor de guvernanţă bugetară, de adoptare a legii electorale prin care să alegem prin vot uninominal 300 de parlamentari şi să organizeze alegeri corecte", a spus Ponta.

El a arătat că USL a propus ca, după alegerile organizate de Guvernul de tehnocraţi, noul Parlament să revizuiască Constituţia nu doar pentru includerea prevederilor acordului financiar, ci pentru toate celelalte lucruri care sunt de revizuit.

Ponta a precizat că este nevoie de un Guvern de tehnocraţi pentru a implementa măsurile de disciplină financiară în locul Guvernului actual, care are în vedere fraudarea alegerilor.

"E nevoie de un Guvern tehnocrat, cum este în Italia, Grecia, care nu stă cu gândul la alegeri, ci stă cu gândul în mod serios la cum se iau măsurile economice necesare şi cum pot fi acestea implementate. Acest Guvern ar urma - şi asta am discutat - să aibă mandatul să modifice sistemul electoral să avem 300 de parlamentari şi vot uninominal pur şi să organizeze alegeri corecte", a spus Ponta.

Întrebat ce a răspuns preşedintele Băsescu, liderul PSD a susţinut că şeful statului a spus că "nu poate să îl demită pe Boc", neexistând prevedere constituţională în acest sens şi a cerut USL să-i dea decretul care permite acest lucru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici