Ponta (PSD): Nu mai vrem să fim partidul care câştigă doar oraşele mici

Vicepreşedinele PSD Victor Ponta a declarat, joi, la Timişoara, că nu mai vrea ca PSD să fie partidul care câştigă doar oraşele mici, ci trebuie "să intre" şi în oraşele mari, precum Cluj, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti.

Urmărește
8 afișări
Imaginea articolului Ponta (PSD): Nu mai vrem să fim partidul care câştigă doar oraşele mici

Ponta (PSD): Nu mai vrem să fim partidul care câştigă doar oraşele mici (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu trebuie să rămânem partidul care câştigă oraşele mici, trebuie să câştigăm Timişoara, Cluj, Iaşi, Capitala", a spus Ponta.

Victor Ponta consideră că în acest an electoral timişorenii vor refuza "să mai voteze doar pentru vorbele frumoase pe care le aud" şi speră că vor cere fapte.

"Vreau să cred că după 18 ani, timişorenii nu vor mai vota vorbe frumoase, fastuoase şi vreau să cred că vor căuta fapte. Oamenii din Timiş au votat vorbe frumoase. Au votat-o pe Mona Muscă, cea care a luptat cu comunismul din interior şi l-au votat pe Cioroianu, ministrul «Good point!». Cred că e vremea să se caute şi să se ceară fapte", a declarat Ponta.

Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a participat la Timişoara la lansarea candidaţilor PSD pentru CJ Timiş şi Primăria Timişoara. La eveniment au mai participat şi vicepreşedintele PSD Ioan Rus şi secretarul general, Titus Corlăţean.

Pentru Primăria Timişoara candidatul PSD este preşedintele filialei municipale, Ion Răducanu, iar pentru CJ Timiş candidează preşedintele PSD Timiş, Ilie Sârbu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici