- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (26.02.2015, 18:03)
- Liviu Dadacus
Ponta: Putem schimba votul indirect pentru alegerea preşedinţilor CJ dacă avem consens între partide
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, după întrevederea cu preşedinţii de CJ, că varianta adoptată de Comisia de Cod electoral de alegere prin vot indirect a preşedinţilor de CJ a reprezentat „o soluţie de compromis”, care ar putea fi modificată dacă ar exista consens între partide.

Ponta: Putem schimba votul indirect pentru alegerea preşedinţilor CJ dacă avem consens între partide (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Ponta a precizat că a avut o discuţie cu preşedinţii de consilii judeţene, la invitaţia acestora, în calitate de preşedinte al PSD, despre posibila modificare a legii electorale în ceea ce priveşte modul de alegere.
„Am explicat care e stadiul actual, ce s-a discutat în Comisia de Cod electoral, cum s-a votat prima dată, a doua oară, a treia oară. Sunt opinii diferite între preşedinţii de CJ, iar aceste opinii au fost şi în cadrul Comisiei. PSD a propus o formulă, PNL o altă formulă. Nu s-a format majoritate nici pentru una, nici pentru alta, pentru că e nevoie de două treimi. S-a ajuns la o soluţie de compromis, nu ştiu dacă e cea mai bună”, a spus Ponta.
Întrebat dacă se poate modifica această „soluţie de compromis”, adoptată în comisia de Cod electoral şi care constă în votul indirect la alegerea preşedinţilor de CJ, Ponta a răspuns afirmativ.
ULTIMELE ȘTIRI
-
GALERIE FOTO Protest în Piaţa Victoriei. Susţinătorii lui Călin Georgescu cer reluarea turului doi. Au fost fluturate steagurile Rusiei şi SUA
-
Ciolacu are o întrevedere cu Ursula von der Leyen, pentru consultări privind renegocierea PNRR
-
Anunţ de la Vatican: Papa Francisc ar putea abdica din cauza problemelor de sănătate
„Dacă există un acord între partidele politice, sigur că, mai departe, putem să schimbăm această decizie”, a precizat Ponta.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe