- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (30.05.2013, 11:25)
- Departamentul Politic
Ponta reacţionează la declaraţiile comisarului Oettinger: Mie mi se pare că suntem guvernabili
Premierul Victor Ponta consideră că România este o ţară guvernabilă, precum şi o gazdă bună pentru preşedinţii tuturor instituţiilor financiare internaţionale care au venit deja sau se vor afla la Bucureşti.
Urmărește
1057 afișări
Premierul Victor Ponta (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)
Declaraţia a fost susţinută de premier după ce comisarul UE al Energiei, germanul Günther Oettinger, şi-a exprimat preocuparea că state precum Italia, România şi Bulgaria sunt "neguvernabile".
"Nu ştiu dacă suntem chiar neguvernabili, cum consideră unii. Mie mi se pare că suntem guvernabili şi gazde bune, din moment ce anul acesta s-au aflat deja sau se vor afla preşedinţii tuturor instituţiilor financiare internaţionale: Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, BERD, BEI. Faptul că România are creştere economică şi are, dacă mă uit în zonă, în mod sigur o guvernare stabilă, însă fără competiţie corectă şi fără dezvoltare economică, toată această stabilitate se va dovedi pe termen foarte scurt şi îmi doresc ca în continuare să avem în Consiliul Concurenţei un arbitru şi un partener", a spus Ponta la prezentarea raportului de activitate pe anul 2012 al Consiliului Concurenţei.
Comisarul UE al Energiei, germanul Günther Oettinger, şi-a exprimat preocuparea că state precum Italia, România şi Bulgaria sunt "neguvernabile", Guvernul german negând ulterior că ar putea face o astfel de apreciere privind Italia, fără însă a retracta în privinţa României şi Bulgariei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Zuckerberg și Musk sunt nemulțumiți de legislațiile UE privind social media. De ce speră Meta și X că Trump le va aduce mai mulți bani
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
-
Spaţiul Schengen s-ar putea extinde din nou. Ce ţară europeană ar putea adera până la sfârşitul anului 2025
-
Un general polonez a fost demis după ce mine antitanc dispărute au fost găsite în depozitul IKEA
"Mă îngrijorează că ţări precum Bulgaria, România şi Italia sunt, în mod fundamental, aproape neguvernabile", a declarat germanul Günther Oettinger, conform publicaţiei Bild.
Declaraţiile au stârnit un val de nemulţumire la Roma, presa italiană solicitând explicaţii din partea Guvernului german.
"Nu veţi auzi niciodată aprecieri de acest fel referitoare la Italia din partea Guvernului german", a dat asigurări, potrivit ziarului Il Sole 24 Ore, Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel.
Presa italiană aşteaptă ca Oettinger să revină asupra declaraţiilor sau să demisioneze din funcţia de comisar UE al Energiei.
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, se declară "profund surprins" de remarcile făcute de către comisarul UE al Energiei, oficialul român adăugând: "Aşteptăm explicaţii oficiale, publice, convingătoare, înainte de a face orice alte comentarii".
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România cere demisia imediată a comisarului UE al Energiei, Günther Oettinger, precizând că aceasta arată lipsa de informaţii şi realism la nivelul liderilor europeni.
Citeşte şi:
Günther Oettinger: România, Italia, Bulgaria sunt neguvernabile. Berlinul neagă referirea la Italia
Citeşte şi:
Corlăţean, "profund surprins" de declaraţia lui Oettinger despre România: Aşteptăm explicaţii publice, convingătoare
Citeşte şi:
Corina Creţu condamnă "aroganţa" comisarului european Oettinger: România este cât se poate de guvernabilă
Citește pe alephnews.ro: Biden critică decizia lui Zuckerberg de a renunța la fact-checking: „Mișcarea Meta este foarte rușinoasă”. Ce spune compania
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Günther Oettinger: România, Italia, Bulgaria sunt neguvernabile. Berlinul neagă referirea la Italia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Care sunt opțiunile Rusiei după ce Ucraina a închis gazoductul care alimenta Europa, iar Moldova are deja alternative pentru gazul rusesc? Putin se bazează pe marile puteri din Est, cu China în frunte
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe