El şi-a exemplificat afirmaţia arătând că Băsescu a refuzat în 2009 să nominalizeze un prim-ministru din partea majorităţii parlamentare.
„Eu nu am dorit însă să arăt în străinătate aceste lucruri, cum face acum Băsescu, deoarece refuz să trăiesc într-o ţară fanariotă în care problemele sunt rezolvate mergând la Înalta Poartă”, a spus Ponta la Realitatea TV.
Premierul Victor Ponta a adăugat că preşedintele suspendat Traian Băsescu a minţit atunci când a afirmat că este dispus să coabiteze cu USL dacă va câştiga referendumul, membrii USL menţinându-şi opinia că nu poate exista o coabitare cu şeful statului.
„Băsescu a minţit, nu este dispus să coabiteze”, a spus Ponta,
El a adăugat că, în cazul în care Băsescu va câştiga referendumul, criza politică va fi prelungită cel puţin până în luna noiembrie.
Întrebat dacă el va demisiona din postul de prim-ministru, Ponta a arătat doar că trebuie derulate discuţiile cu membrii delegaţiei FMI, imediat după referendum, iar în luna septembrie trebuie finalizat proiectul de buget.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, duminică, la Realitatea TV, că vede ca posibilă coabitarea cu USL după referendum, în situaţia în care se va menţine la Cotroceni, el subliniind că a crezut mult în coabitare şi a stimulat-o.
Băsescu a spus că nu am avut nicio reţinere pentru această coabitare, care obliga la funcţionarea instituţională.