Ponta s-a întâlnit la Aeroportul Otopeni cu ministrul britanic de Externe. Hague a subliniat la discuţia cu premierul necesitatea ca toţi actorii politici să respecte Constituţia

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit la Aeroportul Henri Coandă-Otopeni, după ce a sosit din vizita efectuată la Chişinău, cu ministrul britanic de Externe, William Hague, ajuns pentru puţin timp în România, au declarat surse oficiale.

Urmărește
577 afișări
Imaginea articolului Ponta s-a întâlnit la Aeroportul Otopeni cu ministrul britanic de Externe. Hague a subliniat la discuţia cu premierul necesitatea ca toţi actorii politici să respecte Constituţia

Victor Ponta (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Ministrul britanic de Externe William Hague a subliniat, la întrevederea cu premierul Victor Ponta, necesitatea ca toţi actorii politici să respecte prevederile Constituţiei, el apreciind asigurările prim-ministrului privind aplicarea hotărârilor CC şi organizarea referendumului conform deciziei CC.

Precizările sunt cuprinse într-un comunicat transmis, marţi, MEDIAFAX, de Ambasada Marii Britanii, referitor la întâlnirea dintre ministrul britanic de Externe William Hague şi prim-ministrul Victor Ponta.

"Ministrul britanic de Externe William Hague a avut o întrevedere cu prim-ministrul român Victor Ponta astăzi, 17 iulie, la Bucureşti. Cei doi au abordat subiecte legate de parteneriatul strategic dintre România şi Marea Britanie, precum şi aspecte ale situaţiei politice actuale din România", se arată în comunicat.

Referitor la cel de-al doilea subiect, "oficialul britanic a subliniat necesitatea ca toţi actorii politici să respecte prevederile Constituţiei, instituţiile statului şi deciziile adoptate de instanţele judecătoreşti", menţionează sursa citată.

"William Hague a apreciat asigurările date de premierul Victor Ponta privind aplicarea deciziilor luate de Curtea Constituţională şi organizarea referendumului din data de 29 iulie în conformitate cu decizia privind Legea Referendumului formulată de Curtea Constituţională", precizează comunicatul.

Potrivit sursei citate, ministrul britanic a adăugat că, având în vedere perioada de instabilitate economică prin care traversează Europa, este cu atât mai important ca întreaga clasă politică să demonstreze în mod clar că litera legii este respectată, să asigure stabilitatea politică şi să continue progresele în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

William Hague a discutat cu premierul Victor Ponta şi despre relaţia bilaterală, remarcând trendul ascendent în comerţul bilateral şi cooperarea excelentă pe probleme de securitate şi apărare, inclusiv în Afganistan. Oficialul britanic a subliniat angajamentul constant al Guvernului de la Londra privind asistenţa oferită instituţiilor româneşti în reforma justiţiei şi în lupta împotriva corupţiei, inclusiv prin expertiză britanică în aceste domenii, se mai arată în comunicatul ambasadei britanice.

Surse diplomatice au declarat agenţiei MEDIAFAX că escala ministrului britanic a fost una programată în mod special.

"A fost o escală specială a ministrului britanic, care a dorit să vină la Bucureşti pentru a discuta cu autorităţile române pe tema recentelor evoluţii de pe scena politica românească", au precizat sursele citate.

Întors marţi seară la Bucureşti din vizita efectuată în Republica Moldova, premierul a plecat de la aeroport, dar s-a întors după circa zece minute, după ce presa a părăsit salonul oficial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici