- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta: Să mă pui să aleg între Oprescu şi Diaconescu, chiar mi-e imposibil
Deputatul PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, la Olimpiadele Comunicării, că de câte ori cetăţenii susţin un anumit om politic, partidele nu îl desemnează să candideze la funcţia pentru care este foarte bine cotat în sondaje.
Ponta: Să mă pui să aleg între Oprescu şi Diaconescu, chiar mi-e imposibil (Imagine:Mediafax Foto)
"M-am uitat cu foarte mare atenţie pe toate sondajele de opinie ale PSD, ale PNL, şi în toate aceste sondaje primii trei oameni doriţi de bucureşteni sunt Liviu Negoiţă, Sorin Oprescu şi Silviu Prigoană şi niciunul nu a fost desemnat de partide să candideze. Şi problema mea este că de câte ori oamenii vor ceva, noi le spunem că degeaba vor ei ceva şi le spunem cu cine vrem noi să voteze", a spus Victor Ponta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
Declaraţia social-democratului a venit ca răspuns la o întrebare a unui tânăr participant la Ediţia a VIII – a a Olimpiadelor Comunicării, care dorea să ştie cum se va descurca PSD după demisia lui Sorin Oprescu.
Ponta a ţinut să sublinieze că situaţia actuală din PSD i se pare cea mai proastă, având în vedere că este pus să aleagă între doi oameni buni: Sorin Oprescu şi Cristian Diaconescu.
"Mi se pare cea mai proastă situaţie pentru noi ca partid. Să mă pui să aleg între Sorin Oprescu şi Cristian Diaconescu, chiar mi-e imposibil. (...) Să avem doi oameni foarte buni şi să-i punem cap în cap, e cea mai proastă soluţie", a conchis Victor Ponta.
Sorin Oprescu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că începe strângerea de semnături în vederea candidaturii sale ca independent la Primăria Capitalei.
Senatorul PSD Sorin Oprescu a declarat, marţi seară, într-o emisiune televizată, că în acest moment se străduieşte să îndeplinească toate condiţiile legale pentru a candida ca independent, una dintre aceste condiţii fiind şi demisia sa din partid.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO