Ponta şi Leancă transmit un mesaj comun pentru un acord care să restabilească „liniştea” în Ucraina
„Ne alăturăm în totalitate poziţiilor exprimate la nivelul Uniunii Europene şi al partenerilor noştri strategici şi ne exprimăm speranţa că se va găsi cât mai repede un acord care să restabilească liniştea la cea mai mare frontieră a ambelor ţări”, a spus Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu premierul Moldovei.
El a precizat că situaţia din Ucraina a fost una dintre temele discutate cu acesta, la Chişinău.
„În mod sigur, Guvernul României a susţinut, prin ministrul Externe, în totalitate poziţia Uniunii Europene şi a partenerilor noştri americani pentru găsirea unei soluţii rapide de încetar e a violenţelor şi de a avea un program democratic pentru Ucraina. Am văzut din declaraţia prim-ministrului Tusk şi a miniştrilor de Externe că există un asemenea acord şi nu pot decât să salut acest lucru”, a adăugat Ponta.
Premierul Victor Ponta s-a aflat, vineri, în Republica Moldova, la Chişinău, pentru o vizită oficială în care s-a întâlnit cu preşedintele, cu prim-ministrul şi cu preşedintele Parlamentului moldovean şi a participat şi la deschiderea Forumului Moldo-Român privind educaţia.