- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta speră să nu se mai fugărească prin Sala Palatului cu Vanghelie, la Congres
Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că speră ca la Congresul PSD să nu se mai fugărească prin Sala Palatului cu Marian Vanghelie, cum s-a întâmplat la Congresul din 2005, când fiecare susţinea alt candidat.
Ponta speră să nu se mai fugărească prin Sala Palatului cu Vanghelie, la Congres (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
"În fiecare zi apare alt tandem. La Congresul din 2005, mă fugăream prin Sala Palatului să mă bat cu Vanghelie, că el îl susţinea pe Iliescu şi eu pe Geoană. Acum nu ştiu dacă o să ne fugărim din nou, fiindcă el îl susţine pe Geoană şi eu pe altul, sper că nu. De-asta mi-am făcut un proiect, fiindcă chestiile astea cu geometriile sunt atât de variabile la noi în partid încât pe mine mă derutează", a declarat Victor Ponta, întrebat pe cine va vota la şefia PSD.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Trăiești în Democrație, ai putere absolută. Se numește VOT!
-
Gruparea Houthi anunţă că va continua să atace Israelul în ciuda loviturilor asupra Yemenului
-
Vrancea: Bărbatul ucis din greşeală în timpul unei partide de vănătoare aduna lemne uscate
-
Crin Antonescu, despre faptul că nu există pe reţelele de socializare: Este foarte adevărat
Întrebat dacă proiectul său ar fi avantajat de victoria lui Cristian Diaconescu, Victor Ponta a declarat că singurul său avantaj este că îl place pe Diaconescu.
"Mai avantajos pentru mine este că îmi place de Cristi (Diaconescu - n.r). Are o imagine foarte bună în exterior. Problema lui este să-i convingă pe cei din interior. La Congresul PSD nu votează cei din afara Congresului. Când am pus în proiectul meu ca preşedintele PSD să fie ales de toţi membrii, nu cred că mai suntem 600.000, mulţi au zâmbit şi au spus să nu se facă aşa ceva. La Congres votează cei 1.500 din sală, nu cei 22 de milioane din afara sălii", a declarat Ponta.
Vicepreşedintele PSD a negat că Diaconescu i-ar fi oferit vreo funcţie.
"Nu mai sunt de ceva timp în cărţi să-mi dea cineva o funcţie. De obicei, candidez eu şi o iau eu sau o pierd eu. Mi-a dat domnul Năstase o funcţie de preşedinte la tineret în 2002, cred, iar de atunci mi-am obţinut sau mi-am pierdut funcţiile singur. Nu cred că trebuie să mi le dea nici domnul Geoană, nici domnul Năstase, nici domnul Diaconescu. Am discutat cu toţi cei trei candidaţi, cu domnul Mitrea nu, dar niciunul nu face promisiuni. Funcţiile mi le câştig eu la vot, nu trebuie să mi le dea cineva", a declarat Ponta.
Vicepreşedintele PSD a declarat că ziua alegerilor în PSD este cea mai uşoară, iar cea de după este "cea mai dificilă, după ce se termină bătălia internă".
"Decât să fiu în echipa câştigătoare şi într-un partid care pierde, mai bine sunt în echipa care pierde într-un partid care câştigă", a spus Ponta.
El a mai fost întrebat cum comentează faptul că anunţul lui Adrian Năstase privind candidatura la şefia PSD a fost primit cu aplauze.
"Noi ne ştim bine partidul şi aplauzele le ştim şi pe alea. Eu aplaud mai puţin, fiindcă sunt din generaţia care stă mai prost cu aplauzele. Nu mă puneţi să vorbesc despre Adrian Năstase. Ieri (joi - n.r.) a fost un moment foarte bun să-i vedem pe candidaţi şi probabil că o parte dintre cei nehotărâţi s-au hotărât ieri. Eu m-am hotărât înainte, când am spus că îmi lansez propriul meu proiect şi am decis să nu mai încurc lumea cu candidaturi, că nu era cazul acum. Eu mai lipseam din cursa aceasta", a adăugat el.
Ponta a fost invitat la Conferinţa Judeţeană Extraordinară a PSD Bistriţa-Năsăud, de vineri, la care se vor stabili delegaţii la Congres.
Preşedintele PSD Mircea Geoană, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu şi senatorul Miron Mitrea au anunţat că vor candida la preşedinţia PSD la Congresul partidului care va fi organizat în 20 februarie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:47
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1038. Ucraina ar putea fi nevoită să se retragă din regiunea Kursk până în primăvară, avertizează oficialii americani / Rusia creşte producţia de drone Shahed la fabrica din Tatarstan / ISW: Putin respinge planul de pace elaborat de echipa lui Trump / Reuters: Rusia utilizează Bitcoin pentru plăţile internaţionale
-
astăzi, 22:26
Vrancea: Bărbatul ucis din greşeală în timpul unei partide de vănătoare aduna lemne uscate