„Respectăm toate deciziile Curţii Constituţionale. Nu pot decât să le salut, pentru că merg la Bruxelles acum liniştit cu dovada faptului că toate minciunile şi ticăloşiile spuse despre lovituri de stat şi abuzuri au fost infirmate prin deciziile Curţii. Guvernul va aplica toate deciziile şi va organiza referendumul popular în mod legal, corect, imparţial, aşa cum a organizat şi alegerile locale”, a spus Ponta.
Curtea Constituţională a decis, marţi, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
Guvernul a atransmis un comunicat în care anunţă că va respecta decizia Curţii Constituţionale în cazul Legii referendumului, precizând totodată că este sarcina Parlamentului să pună cât mai repede în acord legislaţia privind referendumul cu decizia luată de Curte.
Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşă, a declarat însă pentru MEDIAFAX că referendumul din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu se va desfăşura în baza Ordonanţei de Guvern, şi nu a iniţiativei legislative asupra căreia s-a pronunţat Curtea Constituţională.