Ponta: Sunt dispus să candidez unde vrea partidul, dar încă nu mi s-a propus

Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că niciunul dintre liderii partidului nu i-au propus să candideze la Primăria Sectorului 3, dar că, în principiu, este dispus să candideze oriunde i-ar cere partidul.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Ponta: Sunt dispus să candidez unde vrea partidul, dar încă nu mi s-a propus

Ponta: Sunt dispus să candidez unde vrea partidul, dar încă nu mi s-a propus (Imagine: Mediafax Foto)

Ponta a spus că niciunul dintre liderii partidului nu i-au propus şi nu au discutat cu el despre o posibilă candidatură a sa la Primăria Sectorului 3.

"Nu am avut absolut nicio discuţie pe tema asta şi, deci, cu atât mai puţin am refuzat o propunere care nu mi s-a făcut", a adăugat el.

Ponta a menţionat că nu a mai vorbit nici cu liderul partidului, Mircea Geoană, nici cu preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, în ultimele luni, pentru ca aceştia să îl poată întreba dacă este dispus sau nu să accepte o asemenea candidatură.

"Ultima dată când am fost invitat la o acţiune a PSD Bucureşti a fost în octombrie 2002. În rest, sunt dispus şi am mai afirmat-o să candidez acolo unde partidul crede că este nevoie - şi la Primăria Capitalei, şi la Baia de Fier şi la orice alt oraş din ţară. Nu mi-a făcut însă nimeni nicio propunere în acest sens", a mai afirmat Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici