- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (19.02.2014, 12:58)
- Departamentul Politic
Ponta transmite, în numele României, un nou apel de oprire a violenţelor în Ucraina
România are o poziţie absolut coordonată şi egală cu a Uniunii Europene şi a Statelor Unite ale Americii în ceea ce priveşte conflictele din Ucraina şi lansează un nou apel pentru oprirea violenţelor şi identificarea unei soluţii democratice în statul vecin, a declarat premierul Victor Ponta.

Ponta transmite, în numele României, un nou apel de oprire a violenţelor în Ucraina (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
El a susţinut declaraţia în contextul în care amintea că, vineri, se va afla la Chişinău, pentru a asigura din nou Republica Moldova de sprijinul României în procesul de integrare europeană.
"România poate să ajute cu adevărat ca Republica Moldova să îşi continue drumul european cu atât mai mult cu cât la graniţa noastră de nord este o situaţie politică şi socială extrem de gravă. Mă alătur apelurilor făcute de toţi reprezentanţii statului român, iar poziţia domnului Corlăţean (ministrul român de Externe - n.r.) exprimă poziţia Guvernului, aceea de a cere autorităţilor de la Kiev să rezolve orice fel de criză fără folosirea violenţei şi fără victime omeneşti. Deja s-a întâmplat acest lucru, România are o poziţie absolut coordonată şi egală cu a Uniunii Europene şi a Statelor Unite ale Americii, cu atât mai mult cu cât lucrurile se întâmplă la graniţa noastră. Sper ca acest apel şi aceste eforturi diplomatice să ducă la oprirea violenţelor şi la găsirea unei soluţii democratice în ţara vecină", a spus Ponta în şedfinţa de guvern.
Confruntări violente au izbucnit, marţi, la Kiev între manifestanţii opoziţiei şi poliţie. Potrivit Ministerului ucrainean al Sănătăţii, acestea s-au soldat cu 25 de morţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE merg la Kiev / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
Preşedintele Traian Băsescu a făcut un apel la preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, să nu ordone reprimarea protestatarilor din Ucraina, el arătându-se "profund îngrijorat de valul de violenţă şi de pierderile de vieţi omeneşti produse în confruntările de pe străzile Kievului".
Uniunea Europeană va analiza posibilitatea de a impune sancţiuni responsabililor de represiunea care a avut loc în Ucraina, a anunţat miercuri reprezentanta diplomaţiei europene, Catherine Ashton.
În urmă cu o săptămână, Administraţia Barack Obama a îndemnat regimul Viktor Ianukovici să înceteze violenţele împotriva manifestanţilor proeuropeni.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe