Ponta: USL va câştiga alegerile, va forma viitorul guvern şi va da viitorul preşedinte

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, la Piatra Neamţ, că USL va câştiga viitoarele alegeri, va forma viitorul guvern şi va da viitorul preşedinte şi le-a spus participanţilor, citându-l pe preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quitus, că cele trei partide sunt "condamnate" să fie împreună.

Urmărește
8 afișări

Ponta a spus, miercuri, la semnarea protocolului organizaţiilor judeţene Neamţ ale PSD, PNL şi PC, că se bucură că membrii acestor partide pot trece peste ceea ce i-a despărţit până în prezent în lupta politică pentru a susţine un proiect, Uniunea Social Liberală, pe care oamenii din întreaga ţară şi-l doresc foarte mult.

Preşedintele PSD a declarat că USL este un proiect pentru cei foarte mulţi români disperaţi de situaţia în care au fost aduşi, fără speranţă pentru viitor şi care văd în USL o şansă de a scăpa ţara de Traian Băsescu şi Emil Boc.

Victor Ponta a afirmat că cele trei partide au pornit pe acest drum cu gândul de a lupta împreună şi, subliniind că nu-l citează pe preşedintele de onoare al PSD, l-a citat pe preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, spunând: "Suntem condamnaţi să fim împreună pentru a face ceea ce oamenii aşteaptă de la noi".

El a mai declarat că urmează un an greu, cu alegeri locale şi parlamentare, dar că după acestea va fi şi mai greu pentru că USL va trebui să guverneze.

"Sunt convins că vom câştiga alegerile, vom forma guvernul, vom da viitorul preşedinte", a spus Ponta.

El a subliniat că oamenii din ţară se aşteaptă ca cele trei partide să se înţeleagă bine pentru ca după ce vor prelua guvernarea să poată, împreună, să reconstruiască România.

La semnarea protocolului USL Neamţ a participat şi preşedintele PC, Daniel Constantin, care a spus că au fost semnate toate protocoalele USL din ţară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici