Prima pagină » Politic » Ponta: Voi solicita votul Parlamentului bazându-mă pe cei 232 de parlamentari ai USL

Ponta: Voi solicita votul Parlamentului bazându-mă pe cei 232 de parlamentari ai USL

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, duminică seară, că va solicita, luni, votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului bazându-se pe cei 232 de parlamentari care costituie gruprurile parlamentare ale USL, dar şi pe voturile UNPR şi ale grupului minorităţilor.
Ponta: Voi solicita votul Parlamentului bazându-mă pe cei 232 de parlamentari ai USL
Georgiana Lupu
06 mai 2012, 22:49, Politic

Ponta a precizat că, în numele PSD, a încheiat un acord de sprijin parlamentar cu UNPR, care nu a solicitat reprezentare parlamentară şi nu a manifestat interese materiale în schimb.

Premierul desemnat a precizat că UNPR a solicitat, în schimbul sprijinirii Cabinetului în Parlament, o legislaţie pe care şi PSD o doreşte, referitoare la impozitarea marilor averi, votul uninominal, consultarea UNPR pe legile cu impact social.

„A fost o negociere corectă, cu oameni de care trecutul imediat ne desparte, dar trecutul îndepărtat ne apropie. Cu mulţi am fost coleg”, a spus Ponta.

El a precizat că acordul dintre USL şi grupul minorităţilor a fost deja finalizat, acesta urmând să fie semnat luni dimineaţa, când va avea şi discuţii cu UDMR.

„Mă bazez mâine pe o majoritate stabilă care să permită Guvernului USL până la alegeri să pună în practică obiectivele pentru care vine la guvernare”, a spus Ponta.