Iliescu a criticat numărul mare de membri din care sunt formate structurile de conducere ale partidului, inclusiv Consiliul Naţional.
„Avem o boală pentru funcţii, o boală pentru structuri stufoase. De pildă şi acest Consiliu: la ce ne trebuie un asemenea organism stufos? Unde erau membrii Consiliului când Ion Chelaru vorbea despre modificările la Constituţie? Pe culoare. Păi, de aia ne adunăm în Consiliu? De aia vrem să facem parte din Consiliu?”, a afirmat el.
Iliescu a spus că se impune revizuirea statutului PSD şi reducerea dimensiunilor organismelor de conducere.
„Noi nu suntem un partid pentru plimbări. Dacă vor unii neapărat să vină la Bucureşti, să facă organizaţiile judeţene excursii la Bucureşti”, a afirmat el.
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, înaintea reuniunii CExN, că ar fi „decent” ca Gheorghe Nichita să-şi retragă candidatura la şefia Consiliului Naţional, motivând prin faptul că acesta încalcă prevederile statutare referitoare la cumulul de funcţii.
Consiliul Naţional al PSD s-a reunit joi după-amiază. La această reuniune urmează să fie ales, prin vot secret, preşedintele CN, funcţia fiind disputată de Adrian Năstase şi Gheorghe Nichita.