Prima pagină » Politic » Poşta şi CNPP, chemate să explice distribuirea unor materiale de propagandă pe taloanele de pensii

Poşta şi CNPP, chemate să explice distribuirea unor materiale de propagandă pe taloanele de pensii

Poşta şi CNPP, chemate să explice distribuirea unor materiale de propagandă pe taloanele de pensii
Petru Mazilu
12 ian. 2024, 13:51, Politic

Reprezentanţii PSD solicită, prin intermediul unui comunicat de presă, „explicaţii oficiale despre distribuirea unor materiale de propagandă politică ataşate, prin capsare, de taloanele de pensii”.

„PSD a transmis astăzi o solicitare reprezentanţilor Poştei Române şi ai Casei Naţionale de Pensii Publice cu privire la serviciul special de capsare a materialelor de propagandă politică de taloanele de pensii distribuite pensionarilor. Celor două entităţi publice li s-a cerut să precizeze dacă un astfel de serviciu este legal, având în vedere că e vorba de documente emise de autorităţile statului român, asociate în mod direct cu propaganda unui partid politic”, a solicitat PSD.

De asemenea, PSD cere Poştei să anunţe cât a costat serviciul „de capsare”.

„S-a solicitat conducerii Companiei Naţionale Poşta Română să precizeze care este tariful perceput pentru acest serviciu suplimentar de capsare prestat de angajaţii companiei (pe lângă serviciul de distribuire) şi dacă partidul beneficiar a achitat distinct suma corespunzătoare”, a adăugat PSD.

La final, PSD „solicită şefilor Poştei Române şi Casei Naţionale de Pensii Publice să se abţină să-şi depăşească atribuţiile legale pe care le au în exercitarea funcţiei deoarece acordarea unor foloase necuvenite unui partid politic este sancţionată de lege”.