El a susţinut că lucrările prevăzute de OUG 72/2007, emis în data de 28 iunie, depăşesc suma de 3 miliarde de euro şi că respectiva ordonanţă este "foarte ţintită" şi "cu dedicaţie" pentru anumite firme străine, în caietul de sarcini existând "condiţii colosale", care exclud firmele româneşti de construcţii.
Astfel, potrivit caietului de sarcini, firmele participante la licitaţii trebuie să fi avut o cifră de afaceri de 200 de milioane de euro anual în ultimii 5 ani; să aibă experienţă în construcţii în ultimii 8 ani, în fiecare dintre aceşti ani să fi lucrat câte 10 luni; în fiecare din ultimii 5 ani să fi excavat câte 5 milioane de metri cubi de pământ.
Senatorul democrat a declarat că atribuirile de construcţii prevăzute în ordonanţă sunt "absolut dedicate", pentru că nicio firmă de construcţii din România şi nici măcar o asociere a tuturor firmelor de construcţii româneşti nu vor putea participa la licitaţii. Berceanu a arătat, de altfel, că în caietul de sarcini se prevede faptul că doar o asociere de cel mult trei firme poate participa la licitaţie.
Fostul ministru al Transporturilor a spus că, prin OUG 72/2007, Guvernul invită firmele româneşti de construcţii "să plece din ţară".
"Probabil că domnul Tăriceanu, în marile sale încrâncenări politice, a avut în vedere câteva firme. Dar eu îl anunţ pe domnul Tăriceanu că mai sunt câteva zeci de firme care nu sunt acele două firme pe care le visează dânsul şi noaptea, din motive exclusiv politice", a adăugat Berceanu.
Întrebat care ar putea fi cele două firme pe care le are în vedere premierul, Berceanu a răspuns: "Cele pe care le-a tot spus cu mare foc, Euroconstruct şi Paco, crezând că îşi rezolvă problemele lui politice prin astfel de atacuri. Ştim cu toţii că îl visează pe Traian Băsescu, în diverse forme şi probabil că s-a gândit că dacă face un atac pe o astfel de chestiune, ştiu ce se întâmplă…".