Preda: Din cei 33 de europarlamentari români, trei sunt pe bară, nu ştiu dacă ne permitem acest lux

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, la RFI, că, în acest moment, din cei 33 de europarlamentari români, trei sunt "pe bară", cei din grupul de neafiliaţi neavând "niciun fel de influenţă" în PE, el exprimându-şi îndoiala că România îşi permite "acest lux".

11 afișări

Preda a apreciat că refuzul europarlamentarului Adrian Severin de a-şi da demisia este "regretabil", iar despre faptul că acesta ocupă un loc în spatele sălii de plen, între George Becali şi Corneliu Vadim Tudor, a spus că acesta este spaţiul rezervat celor neafiliaţi la niciun grup, cum este cazul celor trei.

"Astea sunt dispunerile sălii, astea sunt locurile rezervate în sală diverselor grupuri, cei neafiliaţi la niciun grup, cum e cazul lui, cum e şi cazul celebrilor Vadim Tudor şi Becali, locul celor care nu sunt afiliaţi nicăieri este undeva în stânga sălii, foarte sus, nu-s foarte numeroşi, că vă daţi seama, e vorba de oameni pe care nu-i primeşte nimeni. Aici e vorba şi de influenţa pe care o avem noi în Parlament, pentru că deja cu reprezentanţii PRM pierdusem nişte locuri, unul dintre ei, domnul Tănăsescu a trecut la PSD între timp, dar aveam oricum la început trei care nu contau, pentru că toţi ăştia care sunt în grupul de neafiliaţi n-au nici un fel de influenţă în Parlament. Acum li se adaugă şi Severin, care paradoxal, avea o influenţă în grupul socialist. E o problemă de reprezentare aici, adică nu-i vorba doar de o chestiune personală. E vorba de faptul că din cei 33 de parlamentari din România, trei sunt în acest moment, cum se spune la fotbal, pe bară. Nu pot conta deloc. Nu ştiu dacă ne permitem acest lux!", a declarat Preda.

Europarlamentarul democrat-liberal a mai arătat că nu înţelege refuzul lui Adrian Severin de a demisiona.

"Nu-mi explic, pentru că e vorba de un om inteligent, nu e un om care să nu înţeleagă lucrurile despre care se vorbeşte de duminică încoace. Toată lumea e conştientă că e afectată nu doar imaginea lui personală, nu doar imaginea reprezentanţilor din România în Parlamentul European, ci şi, iată, Buzek (preşedintele PE - n.r.) o spune foarte clar, felul în care Parlamentul European este perceput în UE. Noi suntem reprezentanţii cetăţenilor, nu ai unor grupuri de lobby. E absolut regretabil, nici nu ştiu ce să mai spun, vă zic cinstit", a adăugat Cristian Preda.

Referitor la fluierăturile auzite în plenul PE, Preda a spus că parlamentarii europeni se manifestă uneori zgomotos, pentru că PE nu este "un laborator de cercetare". "Parlamentarii europeni se manifestă zgomotos, deşi Parlamentul European e un loc al exprimării marilor interese europene, gesturile pe care le fac parlamentarii sunt gesturi spontane, de felul ăsta, se aplaudă, se bate în mese când oamenilor nu le convine ceva, se mai şi strigă, e un Parlament animat, nu e chiar un laborator de cercetare!", conchide euro-deputatul PDL.

Mai mulţi europarlamentari au fluierat, miercuri, în plenul PE, în semn de protest faţă de refuzul lui Adrian Severin de a demisiona, acesta din urmă luând loc şi asistând la şedinţă de pe ultimul rând din sală.

Odată cu excluderea din grupul S&D, Severin şi-a pierdut locul pe care îl ocupa în spaţiul rezervat acestuia şi a primit fotoliul cu numărul 778. Aflat în partea din spate a sălii, destinată europarlamentarilor neafiliaţi, fotoliul pe care va sta Adrian Severin se află între cel al lui George Becali (777) şi cel al lui Corneliu Vadim Tudor (779). În total, în PE sunt 856 de fotolii numerotate.

Scandalul generat de informaţiile publicate de Sunday Times au fost subiectul unei declaraţii, miercuri după-amiază, la începerea sesiunii plenare a PE. Preşedintele Jerzy Buzek a făcut o declaraţie pe această temă iar mai mulţi europarlamentari au fluierat în semn de protest faţă de refuzul lui Adrian Severin de a demisiona.

Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a declarat, joi, într-o conferinţă, că i-a cerut lui Adrian Severin să demisioneze din funcţia de europarlamentar, considerând că aceasta este cea mai bună soluţie în situaţia acestuia.

"Dosarul" Adrian Severin va fi trimis la Comisia de Etică a PSD Bucureşti, iar eurodeputatul va fi invitat la discuţii, o decizie urmând să fie luată luni, a declarat, miercuri, Marian Vanghelie, care a precizat că va propune excluderea din partid a acestuia "în funcţie de decizia colegilor". Liderul PSD, Victor Ponta, i-a transmis o scrisoare liderului organizaţiei Bucureşti, Marian Vanghelie, în care îi solicită începerea procedurii de excludere din partid a lui Adrian Severin, invocând decizia BPN de luni, cea a grupului PSD şi a grupului S&D din PE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici