Preda: I-am cerut lui Boureanu să comenteze cu textul în faţă, nu i-am reproşat absenţa lecturilor

Europarlamentarul Cristian Preda scrie, pe blogul său, că de câteva zile circulă în spaţiul public informaţia că în BPN i-ar fi reproşat deputatului Cristian Boureanu absenţa lecturilor, el precizând că la mijloc este o neînţelegere şi că i-a cerut lui Boureanu doar să comenteze cu textul în faţă.

Urmărește
5 afișări

"De câteva zile, circulă în spaţiul public informaţia cum că, într-o şedinţă a PDL, i-aş fi reproşat lui C. Boureanu absenţa lecturilor. La mijloc e o neînţelegere", scrie Preda.

El relatează că în şedinţa cu pricina, consacrată discutării noului statut al PDL, i-a cerut lui Boureanu să comenteze "cu textul în faţă".

"Am făcut-o pentru că, din ceea ce spunea, rezulta în mod clar că nu citise modificărille aflate în dezbatere şi improviza. Neînţelegând obiecţia mea, C. Boureanu s-a lansat - în cadrul reuniunii şi, apoi, în public - în consideraţii despre lectură, intelectuali, reformism, Stalin etc. În fine, totul şi nimic, cum se obişnuieşte atât de des în lumea noastră", adaugă Preda.

Cristian Preda menţionează că a ţinut să facă această precizare din două motive. În primul rând, pentru că nu vrea "cu niciun chip" să fie asociat cu un gest pe care-l consideră "lipsit de eleganţă".

"Într-adevăr, nu cred că se cuvine să-i reproşezi cuiva că a petrecut prea puţin timp în preajma cărţilor. Aşa ceva poate fi spus, desigur, doar la şcoală. După ce ai părăsit-o, eşti singur. Pedagogii nu mai sunt cu tine şi eşti silit să foloseşti tot ce ai reuşit să aduni în anii formării", adaugă Preda.

În al doilea rând, el arată că falsa dezbatere pornită de la neînţelegerea pe care a descris-o nu e un fapt izolat. "Spaţiul public de la noi găzduieşte numeroase asemenea dezbateri, pornite din senin, cu un rost incert", mai scrie eurodeputatul.

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, marţi, că sunt "superficiale şi populiste" criteriile de integritate pe care le-a propus Monica Macovei pentru Statutul PDL, iar despre gruparea intelectualilor reformişti din partid a spus că "şi Lenin şi Stalin" îşi ziceau reformişti.

Boureanu a fost întrebat dacă are "un dialog" cu gruparea intelectualilor reformişti, Monica Macovei, Cristian Preda şi Sever Voinescu. "Ei îşi arogă meritele de grupare a intelectualilor reformişti. Nu comentez termenul de intelectual, eu cred că sunt mulţi care au citit cărţi în conducerea partidului, dar haideţi să vedem despre ce reformă vorbim, că şi Lenin tot reformist îşi spunea şi Stalin la fel", a apreciat Boureanu.

El a spus că, în opinia sa, criteriile de integritate propuse de Macovei sunt "superficiale şi populiste" şi nu ţin cont nici de interesele membrilor de partid şi nici de cele ale cetăţenilor.

"Practic încurajează arbitrariul, se pune prezumţia de nevinovăţie pe un loc inexistent şi face confuzii grave între rolul procurorului, care este de a acuza, şi rolul judecătorului, care este de a judeca şi a desemna cine sunt vinovaţii şi cine nu", a adăugat Cristian Boureanu.

Întrebat despre o eventuală candidatură a lui Cristian Preda la şefia PDL, Boureanu a spus că "lipsa de experinţă politică arată că unii vor să-şi facă carieră neţinând cont de interesele partidului".

Vicepreşedintele Cristian Boureanu a avut un schimb dur de replici cu aşa-numiţii reformişti din PDL, luni, la şedinţa Biroului Permanent Naţional, reproşându-le acestora dublul limbaj, a relatat "Gândul".

Mărul discordiei l-a constituit propunerea grupului Monica Macovei - Cristian Preda - Sever Voinescu de a modifica Statutul PDL, astfel încât persoanele pentru care s-a cerut trimiterea în judecată să fie suspendate din partid. Conform Hotnews, Boureanu s-a enervat atât de tare, încât l-a făcut pe Voinescu "tâmpit şi nesimţit".

Boureanu a mai declarat că a fost deranjat de "dublul limbaj" al reformiştilor: "Sunt un susţinător al competiţiei deschise în partid, dar mi-e greu să suport dublul limbaj în politică. Am văzut că domnul Cristian Preda spune despre mine că nu am citit cărţi. Eu nu spun acest lucru despre el, este decanul unei facultăţi, dar nu am nicio ezitare să spun că a citit cărţi, dar nu le-a înţeles sau le uită când e vorba".

BPN al PDL a stabilit, luni, propunerile de modificare a Statutului, printre care suspendarea automată a membrilor care sunt trimişi în judecată pentru fapte săvârşite cu intenţie şi derogarea de la condiţii de vechime pentru care candidează la şefia PDL.

Secretarul general adjunct al PDL, Gheorghe Flutur, a făcut aceste precizări arătând că propunerile de modificare a Statutului vor fi supuse aprobării Consiliului Naţional de Coordonare, care va avea loc sâmbătă, la Palatul Parlamentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici