- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preda:Liderii PDL care au făcut bloc în jurul lui Boc sunt cei care au votat, recent, debarcarea lui
Cristian Preda a declarat, sâmbătă, că liderii democrat-liberali care au făcut bloc în jurul preşedintelui partidului, Emil Boc, la reuniunea CNC, sunt aceiaşi care au votat, acum două săptămâni, debarcarea sa, europarlamentarul pledând pentru existenţa unor convingeri ferme în formaţiune.
"Aceeaşi lideri care au făcut azi bloc (în jurul lui Emil Boc, n.r.) au votat acum două săptămâni debarcarea lui", a spus Cristian Preda, răspunzând unei întrebări.
El a arătat că democrat-liberalii trebuie, totuşi, să aibă convingeri mai ferme.
"Trebuie să avem convingeri ferme, decizii care dureze. Dacă azi decidem că o persoană e bună şi a doua zi decidem contrariul, nu suntem credibili", a spus Preda.
Preşedintele PDL, premierul Emil Boc i-a transmis, joi, europarlamentarului democrat-liberal Cristian Preda să se preocupe de modul în care îşi gestionează propriul viitor politic, reacţionând astfel după ce acesta a apreciat că Boc ar trebui "să facă un pas înapoi", deoarece nu mai are energie. Întrebat, joi seară, la postul public de televiziune, cum comentează declaraţiile europarlamentului Cristian Preda, Boc a afirmat, zâmbind, că este bine că există puncte de vedere, dar că fiecare persoană trebuie să aibă grijă de viitorul său politic.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda declarase şi marţi, la Europa FM, că Emil Boc trebuie "să facă un pas înapoi", pentru că nu mai are energie, nu mai suscită speranţă şi optimism şi nu reprezintă o şansă pentru România, cu toate că este mai bun decât Victor Ponta şi Crin Antonescu la un loc.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Banii negri din campanie: ANAF verifică modul în care a fost finanţată campania lui Georgescu
-
SUA sancţionează CPI pentru susţinerea Israelului
-
Barna: Nu luăm în calcul majorarea TVA, Nu modificăm impozitul pe salarii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO