- Home
- Politic
- BUZĂU, (18.11.2014, 13:23)
- Departamentul Corespondenţi
Preda: PDL şi PNL nu au merit în alegerea lui Iohannis, a fost supărarea poporului pe Ponta şi PSD
Deputatul Cezar Preda a declarat, marţi, la Buzău, că PNL şi PDL nu au "niciun merit" în alegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României, ci a fost vorba despre "supărarea poporului pe Victor Ponta şi PSD", adăugând că Iohannis a fost "un candidat bun şi dorit".

Preda: PDL şi PNL nu au merit în alegerea lui Iohannis, a fost supărarea poporului pe Ponta şi PSD (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)
Cezar Preda a afirmat, într-o conferinţă de presă, că Iohannis a fost "un candidat serios, bun şi dorit, pentru că altfel lumea nu venea la vot", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Ştim că nu noi suntem cei pe care i-a votat poporul, ci oamenii l-au votat pe Iohannis. Noi nu am făcut altceva decât să încercăm să oprim această maşinărie mizerabilă a PSD de furt a alegerilor, întărită de transpartinicii care s-au dus acolo pe bani grei. Nu am avut niciun merit, nu că a fost Preda bun sau altul de la PNL sau PDL, ci a fost supărarea poporului pe Victor Ponta şi PSD. Noi am avut un candidat serios, un candidat bun, care a fost dorit, pentru că altfel lumea nu venea la vot", a spus Cezar Preda.
El a precizat că "meritul" PNL şi PDL este că au avut un candidat bun, pe care l-au susţinut.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
"Meritul nostru este că am avut un candidat bun şi că l-am susţinut", a spus deputatul PDL.
Preda a mai spus că ideea că Traian Băsescu va fi următorul premier este o "marotă a PSD" de care social-democraţii "se agaţă pentru a nu pleca din Guvern".
"Va trebui să uitaţi acest nume pe care Ponta şi trepăduşii lui îl folosesc. Băsescu nu va avea niciun rol în activitatea şi viaţa lui Iohannis. Ponta şi Băsescu sunt istorie. Avem un premier. Atunci când vom avea majoritate va fi Cătălin Predoiu. Asta cu Băsescu premier e o marotă a PSD ca să justifice faptul că nu pleacă din Guvern", a spus Cezar Preda, susţinând că Victor Ponta şi actualul Guvern trebuie să demisioneze.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe