Preda: Predoiu se va duce la dezbatere, dacă e un demers serios, nu lansat de pe bancheta unui taxi

Publicat: 14 05. 2016, 16:18
Actualizat: 31 03. 2020, 00:03

„Ştiu că şi Cătălin Predoiu, şi Ciprian Ciucu se vor duce la orice dezbatere pe proiectele Capitalei. Doar să fie un demers serios, nu doar o vorbă aruncată de pe bancheta din spate a unui taxi (referire la un clip electoral în care Nicușor Dan vorbeşte cu un taximetrist despre Bucureşti-nr.)”, a scris purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti, pe Facebook.

În opinia sa, Nicuşor Dan, candidatul USB care a lansat invitaţia la dezbateri către Cătălin Predoiu şi Gabriela Firea, nu are proiecte.

„Aşa de pregătit se simte Nicuşor Dan pentru o confruntare pe proiectele pentru Bucureşti? No offence… el nu are proiecte. Iar dna Pandele nu poate ieşi niciodată din schema prompterului. O confruntare între unul care ştie şi are soluţii precum Cătălin Predoiu, altul care s-a încurcat în finanţarea propriei campanii electorale, şi un al treilea care umblă cu Brâul Maicii Domnului propovăduind aducerea Bucureştiului în Voluntari, nu poate oferi Capitalei soluţia de viitor„, a mai spus Cezar Preda.

Candidatul USB la Primăria Generală Nicuşor Dan le-a cerut vineri principalilor contracandiaţi, Gabriela Firea (PSD) şi Cătălin Predoiu (PNL), să participe la dezbateri publice pe tema proiectelor din Bucureşti.