Predoiu a transmis preşedintelui PE solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Severin

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial marţi, 5 aprilie.)

Urmărește
3 afișări

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a transmis, marţi, preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Adrian Severin.

Ministerul Justiţiei a anunţat, într-un comunicat de presă, că solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de ridicare a imunităţii parlamentare în cauza referitoare la Adrian Severin, membru al Parlamentului European, a fost transmisă, marţi, de ministrul Cătălin Predoiu preşedintelui PE, Jerzy Buzek.

Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis, marţi, ministrului Cătălin Predoiu solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare în cauza referitoare la Adrian Severin, "faţă de care există suspiciunea de săvârşire a infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă", în vederea transmiterii acesteia preşedintelui PE.

Solicitarea a fost făcută în baza articolului 9 din capitolul III al Protocolului Uniunii privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene şi articolelor 6 şi 7 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European, ridicarea imunităţii parlamentare fiind o condiţie prealabilă efectuării investigaţiei penale în cadrul procesual legal, a precizat DNA, într-un comunicat de presă.

La data de 21 martie 2011, în urma unor materiale audio video date publicităţii de publicaţia britanică The Sunday Times, procurorii DNA s-au sesizat din oficiu cu privire la posibile fapte de corupţie săvârşite de Adrian Severin, membru în Parlamentul European.

Cererea DNA de ridicare a imunităţii lui Adrian Severin transmisă, prin ministrul Justiţiei, preşedintelui Parlamentului European va fi trimisă comisiei JURI din PE, care face un raport în care recomandă ridicarea sau nu a imunităţii eurodeputatului, raportul urmând să fie votat în plen.

Potrivit articolului 7 din Regulamentul de procedură al PE, Comisia competentă - în acest caz, Comisia JURI - "examinează fără întârziere şi în ordinea în care i-au fost prezentate cererile de ridicare a imunităţii sau de apărare a imunităţii şi privilegiilor".

Ulterior, Comisia va prezenta o propunere de decizie motivată prin care se recomandă adoptarea sau respingerea cererii de ridicare a imunităţii. Comisia poate solicita autorităţii interesate furnizarea tuturor informaţiilor şi precizărilor pe care le consideră necesare pentru a stabili dacă este cazul să se ridice sau să se apere imunitatea. "Eurodeputatul are posibilitatea să ofere explicaţii, poate prezenta toate documentele şi mijloacele de probă scrise pe care le consideră pertinente şi poate fi reprezentat de un alt deputat", potrivit Regulamentului de procedură al PE.

Comisia poate emite un aviz motivat privind competenţa autorităţii în cauză şi admisibilitatea cererii, dar nu se pronunţă în niciun caz asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei deputatului sau asupra oportunităţii sau inoportunităţii urmăririi penale a deputatului pentru opiniile sau actele care îi sunt imputate, chiar dacă examinarea solicitării îi permite comisiei să dobândească o cunoaştere aprofundată a cauzei, potrivit regulilor de procedură.

Raportul care va fi redactat de Comisia JURI va fi înscris din oficiu la primul punct de pe ordinea de zi a primei şedinţe care urmează depunerii acestuia. Nu se admit amendamente la propunerea sau propunerile de decizie.

Dezbaterea în plenul PE va avea ca subiect, potrivit Regulamentului PE, doar motivele pro şi contra fiecărei propuneri de ridicare, menţinere sau apărare a unui privilegiu sau a imunităţii. Propunerea sau propunerile de decizie conţinute în raport sunt supuse la vot în cursul votării care urmează dezbaterii. După examinarea de către Parlament, se procedează la vot separat pentru fiecare propunere conţinută în raport.

"Preşedintele comunică imediat decizia Parlamentului eurodeputatului în cauză şi autorităţii competente a statului membru interesat şi solicită să fie informat în legătură cu derularea procedurii şi cu hotărârile judecătoreşti care se pronunţă", se mai arată în regulamentul de procedură al PE.

Următoarea şedinţă a Comisiei JURI este programată pentru 11 şi 12 aprilie, la Bruxelles.

Preşedintele delegaţiei PSD din PE, Cătălin Ivan, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că eurodeputaţii PSD vor vota pentru ridicarea imunităţii lui Adrian Severin, demers necesar pentru a permite justiţiei să stabilească vinovăţia sau nevinovăţia eurodeputatului.

"Era de aşteptat, nu este o surpriză. Cazul trebuia anchetat şi soluţionat", a spus Cătălin Ivan, referitor la cererea DNA de ridicare a imunităţii lui Adrian Severin.

El a adăugat că membrii delegaţiei PSD din PE vor vota pentru ridicarea imunităţii.

"Adrian Severin nu mai este acum membru al PSD sau al grupului S&D. Nu mai este treaba noastră, el trebuie să-şi dovedească nevinovăţia. Dar noi oricum am fi votat pentru ridicarea imunităţii, pentru că oricine are o problemă cu justiţia trebuie să şi-o lămurească individual", a mai spus Cătălin Ivan.

Reporterii de la Sunday Times au înregistrat o discuţie cu europarlamentarul PSD Adrian Severin, în biroul acestuia de la Strasbourg, material video-audio în care eurodeputatul vorbeşte despre demersurile făcute pentru introducerea unui amendament la o directivă europeană.

Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputaţi - un român, un sloven şi un austriac - să plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. Cei trei deputaţi au acceptat.

Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: "Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp". La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru "servicii de consiliere".

În 20 martie, Parlamentul European (PE) a anunţat deschiderea unei anchete privind acuzaţiile de corupţie aduse de publicaţia britanică The Sunday Times împotriva a trei eurodeputaţi.

Conservatorul austriac Ernst Strasser şi fostul ministru sloven de Externe, Zoran Thaler, implicaţi, alături de Adrian Severin, au demisionat, europarlamentarul român refuzând să părăsească postul de la PE.

Parlamentul European a anunţat că "pentru a salvgarda toate probele, birourile deputaţilor implicaţi în aceste cazuri au fost încuiate şi se află sub pază până când autorităţile judiciare din statele membre se prezintă pentru a face investigaţii".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici