- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Predoiu către Knapen: MCV este un instrument de perfecţionare şi continuare a reformelor începute
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a spus ministrului olandez al Afacerilor Europene, Ben Knapen, că justiţia română evoluează încă din anii '90 şi că MCV este un instrument de perfecţionare a sistemului judiciar şi de continuare a reformelor, el neacceptând conexarea dosarelor Schengen şi MCV.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu şi ministrul olandez al Afacerilor Europene, Ben Knapen, s-au întâlnit miercuri, la Bucureşti, la discuţii participând şi secretarul de stat Lidia Barac, directori cu atribuţii în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, precum şi ambasadorul Olandei la Bucureşti, Tanya van Gool, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei (MJ).
Cei doi oficiali au discutat pe tema cooperării bilaterale, a Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi a aderării României la Schengen, reafirmând cooperarea strânsă în programele bilaterale în domeniul justiţiei, în special în domeniul pregătirii angajaţilor, cu sprijinul financiar substanţial al Olandei şi subliniind că această cooperare trebuie continuată.
În ceea ce priveşte MCV, Knapen a remarcat faptul că progresele din ultimii doi ani sunt remarcabile şi apreciate la nivelul Guvernului olandez, pledând pentru continuarea lor în acelaşi ritm, pentru modernizarea Justiţiei şi asigurarea respectării regulii de drept. Ministrul olandez a insistat pe necesitatea formării unei noi mentalităţi în rândurile magistraţilor, în spiritul reglementărilor şi reformelor adoptate în ultimii ani de Guvern şi Parlament. De asemenea, el s-a arătat interesat de combaterea corupţiei şi eficienţa Justiţiei în acest domeniu.
Ministrul Cătălin Predoiu a subliniat că evoluţiile din domeniul judiciar au fost iniţiate încă din anii '90, cu inamovibilitatea magistraţilor, organizarea judecătorească, reapariţia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi au continuat în anii 2000, în special cu reforma din 2004 şi transformarea CSM în principala instituţie responsabilă în sistemul judiciar.
Predoiu a subliniat că România a făcut eforturi susţinute în ultimii 20 de ani pentru schimbarea legislaţiei, integrarea acquis-ului comunitar şi investiţii în infrastructura sistemului judiciar. Aceste evoluţii au făcut ca la momentul aderării României la UE, în 2007, regula de drept ("the rule of law") să fie un concept implementat, fapt ce a permis încheierea negocierilor de aderare. MCV a fost conceput ca un instrument de perfecţionare a sistemului judiciar şi de continuare a reformelor şi combaterii corupţiei, i-a mai spus Predoiu lui Knapen.
În ceea ce priveşte combaterea corupţiei, ministrul român a arătat că au existat mai multe faze, începând cu reorganizarea instituţiilor anticorupţie şi lansarea anchetelor, iar în prezent o serie de cauze de mare corupţie îşi aşteaptă definitivarea pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Oficialul român a arătat că acţiunea de combatere a corupţiei este continuă şi nu cunoaşte zone sociale sau profesionale interzise.
Cătălin Predoiu a prezentat oficialilor prezenţi la întâlnire şi reforma Codurilor fundamentale, care este unul dintre obiectivele centrale ale reformei sistemului judiciar. El a insistat pe faptul că aceste legi includ instituţii moderne şi vor transforma nu numai faţa procesului civil sau penal, ci şi, prin intermediul Noului Cod Civil, a ţesăturii relaţiilor sociale de familie, proprietate şi contractuale.
Ministrul Predoiu a prezentat oficialului olandez programele de pregătire profesională pentru implementarea noilor Coduri, subliniind faptul că există fonduri suficiente, de aproximativ 2,5 milioane de euro, alocate CSM/INM, Ministerului Public şi ICCJ, din care 1,8 milioane de euro finanţare nerambursabilă din partea Confederaţiei Helvete, astfel încât sistemul judiciar să-şi poată organiza corespunzător seminarii şi conferinţe pentru pregătirea profesională a magistraţilor şi personalului auxiliar pentru implementarea Codurilor.
Ministrul român a arătat că este conştient de faptul că procesul de schimbare a mentalităţilor este esenţial pentru reuşita schimbării în bine a justiţiei. Astfel, membrii aleşi ai CSM şi şefii de instanţe şi parchete au un rol esenţial în această privinţă prin exemplul pe care îl oferă în calitate de lideri şi prin filosofia pe care o propagă şi practică în activitatea lor, a mai arătat Predoiu.
Ministrul Justiţiei a subliniat că nu se poate accepta ideea conexării dosarelor Schengen şi MCV, precum şi faptul că, din punct de vedere tehnic, România poate securiza frontierele, investiţiile substanţiale făcute în ultimii ani asigurând un standard tehnic de ultimă generaţie.
"România este la fel de preocupată de siguranţa frontierelor ca şi ceilalţi parteneri europeni, pentru că în această privinţă nu mai este vorba de Schengen sau MCV, ci de de România în Uniunea Europeană", a mai arătat ministrul român.
Oficialul olandez şi-a exprimat mulţumirea pentru deschiderea dialogului şi substanţa informaţiilor de care a luat cunoştinţă, felicitând MJ pentru progresul realizat în planul reformelor legislative. El a arătat că acum este important ca toate aceste legi să fie citite şi asimilate de către magistraţi şi a subliniat că Guvernul olandez este conştient şi apreciază eforturile şi rezultatele ministerului şi ale conducerii acestuia.
Knapen şi-a exprimat speranţa ca, în curând, Predoiu să fie invitat în faţa Parlamentului olandez pentru a face o prezentare similară a reformelor din Justiţie, provocărilor şi dificultăţilor, dar şi a soluţiilor pe care a constatat că ministerul le-a gândit pentru continuarea acestor reforme. El a cerut oficialilor olandezi să întreprindă demersuri în acest sens.
"Reforma a ajuns într-un punct în care Ministerul Justiţiei trebuie să predea în bună măsură CSM-ului ştafeta şi principalul efort pentru progres în sistemul judiciar. Prin finalizarea în curând şi adoptarea legilor de punere în aplicare a Codurilor, etapa reformelor legislative majore se încheie. CSM, ICCJ şi MP trebuie să mobilizeze acum sistemul pentru asimilarea Codurilor, utilizând eficient fondurile financiare importante pe care le-au primit în acest scop, aproximativ 2,5 milioane euro pentru moment. Reforma în sistemul judiciar trebuie să continue. În câţiva ani, graţie unor eforturi susţinute, s-a trecut de la întrebarea «de ce să facem reformă şi anticorupţie?», la întrebarea «cum să facem reformă şi anticorupţie mai eficient?», ceea ce semnifică o nouă mentalitate care începe să domine în sistem. CSM trebuie să se comporte din ce în ce mai mult ca un manager al comportamentelor în sistem, atacând frontal probleme precum întârzieri în redactarea sentinţelor, viciul de concepţie al programului volumului optim, «mentorizarea» şi sprijinirea şefilor de instanţe şi parchete pentru a stimula disciplina jurisdicţională pentru reducerea practicii neunitare la nivelul instanţelor", a spus Predoiu în cadrul întâlnirii.
El a mai subliniat că o concentrare a CSM în principal pe aspecte legislative ar fi o eroare de strategie, care ar absorbi energia şi deturna atenţia de la problemele reale pe care trebuie să le "atace" conform competenţelor sale, respectiv recrutarea, pregătirea profesională şi integritatea. Preocuparea principală a noului CSM, potrivit lui Predoiu, trebuie să fie preluarea frâielor manageriale ale sistemului şi întocmirea rapidă a unei adevărate politici de resurse umane.
"Aceasta înseamnă asumarea deschisă a responsabilităţii deciziei. Legea în sine nu poate rezolva problemele de macromanagement al sistemului şi micromanagement al instanţelor şi parchetelor, în special în ceea ce priveşte comportamentele. Macromanagementul judiciar şi micromanagementul instanţelor şi parchetelor reprezintă acum prioritatea. Vremea etalării filosofiilor şi intenţiilor a trecut, etapa marilor intervenţii legislative se apropie de încheiere, este acum timpul intervenţiilor manageriale directe şi aplicate în sistemul judiciar. «Chirurgul» principal este acum Noul CSM, care este chemat să «tragă» sistemul după el pentru Noile Coduri, pentru Noua Justiţie. Ministerul Justiţiei va rămâne alături de CSM atât timp cât va rămâne pe acest drum", a declarat ministrul Justiţiei.
Ben Knapen s-a mai întâlnit, miercuri, în cadrul vizitei în România, cu ministrul de Externe Teodor Baconschi, căruia i-a spus că Olanda consideră că pentru a da undă verde aderării României la Schengen sunt necesare progrese "sustenabile şi irevesribile" în Justiţie, care nu pot fi confirmate de un singur raport CE.
Teodor Banconschi a răspuns că aderarea la Schengen şi reforma justiţiei sunt subiecte separate, guvernate de norme proprii, amalgamarea acestora ducând la lipsă de soluţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: În „România Educată” până la prostire a lui Klaus Iohannis, copilul tău e victimă. Școala la stat l-a învățat să nu știe nimic
-
Adrian Sârbu: În „România Educată” până la prostire a lui Klaus Iohannis, copilul tău e victimă. Şcoala la stat l-a învăţat să nu ştie nimic
-
Republica Moldova schimbă moneda de referinţă de la dolar la euro. Maia Sandu: „Un simbol al integrării noastre economice în Uniunea Europeană”
-
Liderul opoziţiei conservatoare din Germania susţine discuţii pentru un acord de liber schimb între UE şi SUA lui Donald Trump
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO