- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Predoiu: De această dată plecăm de la Senat cu un bilanţ pozitiv
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, marţi, la Senat, că cele trei legi cu impact în domeniul Justiţiei adoptate în sesiunea extraordinară vor avea efecte imediat după intrarea în vigoare, menţionând că bilanţul cu care se pleacă de la şedinţa forului legislativ este unul pozitiv.
Predoiu: De această dată plecăm de la Senat cu un bilanţ pozitiv (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
"De această dată plecăm de la Senat cu un bilanţ pozitiv în urma sesiunii extraordinare convocată la solicitarea preşedintelui României. Ministerul Justiţiei a sprijinit trei proiecte de legi, două elaborate în cadrul Ministerului, cu sprijinul larg al reprezentanţilor sistemului judiciar şi al magistraţilor din sistemul judiciar şi, de asemeni, un proiect în forma propunerii legislative din cadrul Senatului", a declarat Cătălin Predoiu.
El a mai spus că toate cele trei proiecte au un impact major în sistemul judiciar şi îşi vor produce efectele imediat după ce vor intra în aplicare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Moşteanu: USR nu va vota guvernul Ciolacu 2
-
Promisiuni: Guvernul Ciolacu 2 vrea să majoreze contribuţia la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% în patru ani şi să majoreze suma deductibilă pentru Pilonul III
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
"Probabil asistăm la un moment de cotitură în modul în care Senatul abordează problematica Justiţiei şi a Raportului de ţară, un moment îmbucurător, care dă speranţe pentru viitor şi care a demonstrat că există suficientă voinţă politică în cadrul Parlamentului României pentru a sprijini reformele din Justiţie", a adăugat Predoiu.
El a mai menţionat că va susţine în cadrul coaliţiei de guvernare o strategie de dezvoltare a Justiţiei ca serviciu public în perioada 2010-2014.
"Sper ca în următoarele săptămâni să obţinem sprijinul nu numai al coaliţiei, ci şi al Guvernului, implicit forma finanţării acestei strategii. Cred că acum din nou mingea se află în terenul Executivului. Trebuie să luăm măsuri pentru pregătirea sistemului judiciar. Deja primul ministru a anunţat iminenţa deblocării unor posturi în sistemul judiciar. Trebuie însă să nu ne grăbim, să facem acest lucru în cel mai bun moment, atât pentru sistemul judiciar, cât şi pentru economie. Eu sunt optimist, în acelaşi timp concentrat pe proiectele pe care încercăm să le ducem la bun sfârşit. Voi continua să iniţiez şi să menţin un dialog cu reprezentanţii sistemului judiciar, cât şi cu magistraţii. E important să creăm o stare de emulaţie în sistemul judiciar, un nou moment pentru leadership-ul în sistemul judiciar", a conchis Cătălin Predoiu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.