Prima pagină » Politic » Cristian Preda: A-l învinui pe Ungureanu pentru fisurile din PDL este a nu vedea problema din partid

Cristian Preda: A-l învinui pe Ungureanu pentru fisurile din PDL este a nu vedea problema din partid

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că actualul Guvern este mai bun şi mai credibil decât cel de anul trecut şi că premierul Mihai Răzvan Ungureanu nu este un prim-ministru care să finanţeze campanii, ci unul guvernează ţara ca independent.
Cristian Preda: A-l învinui pe Ungureanu pentru fisurile din PDL este a nu vedea problema din partid

În acest moment avem un Guvern mai bun decât cel de anul trecut şi mai credibil. Îmi pare rău pentru domnul Emil Boc. A ataca Guvernul este un act sinucigaş. A-l învinui pe Ungureanu pentru fisurile autorităţii din PDL înseamnă a nu vedea problema din PDL„, a afirmat Cristian Preda.

Europarlamentarul a făcut aceste precizări după ce depuatul Cezar Preda a afirmat că premierul Ungureanu este responsabil de ce se întâmplă în ultimele zile în PDL.

Fostul conslier de la Cotroceni a mai spus că este un supoter al lui Mihai răzvan Ungureanu şi „desfide” pe cei care nu sunt să spună care sunt motivele.

Ungureanu nu e un prim-ministru să finanţeze campanii, ci să guverneze ţara ca independent. Noi l-am vrut independent, şi PDL şi Traian Băsescu”, a adăugat Cristian Preda.

Liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat, miercuri, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că pentru situaţia în care se află acum PDL este responsabilă actuala conducere a partidului, în frunte cu preşedintele Emil Boc, dar că premierul Ungureanu a contribuit la reacţiile din ultimele zile.

În opinia lui Cezar Preda, premierul Mihai Răzvan Ungureanu este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile în PDL.

Deputatul PDL susţine că informaţia privind ieşirea premierului din şedinţa de luni a coaliţiei a fost lansată chiar de acesta în spaţiul public, ceea ce a determinat reacţii în partid, mai ales la nivel local.

„Eu îl fac şi pe domnia sa (premierul Ungureanu – n.r.) responsabil la ceea ce se întâmplă în PDL în ultimele două zile. Şi aici este vorba de o maturitate politică de care nu ai voie să nu dai dovadă, nu ai voie să te aşezi pe o funcţie. O asemenea atitudine, o asemenea reacţie a condus în spaţiul pedelist românesc, mai ales în zona celor 1.160 de primari, un cataclism”, a afirmat Cezar Preda.