- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (24.02.2025, 16:06)
- Iris Dutescu
Predoiu, despre parteneriatele strategice ale României: Trebuie să îmbinăm adaptarea cu conservarea
Preşedintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, a vorbit despre rolul României în politica internaţională şi despre importanţa îmbinării coservării cu adaptarea, în cadrul parteneriatelor strategice cu alte state, la o conferinţă de presă organizată luni.

Predoiu, despre parteneriatele strategice ale României: Trebuie să îmbinăm adaptarea cu conservarea
El a vorbit despre rolul României în politica internaţională şi a precizat că trăim o etapă de schimbări, cel puţin preconizate, la noua administraţie de la Washington, şi trebuie să îmbinăm adaptarea cu conservarea.
„Unde cred că trebuie să rămânem noi, conservatorii, în politica externă este în păstrarea tuturor parteneriatelor strategice pe care le avem şi în dezvoltarea lor. Sigur, cel mai cunoscut opiniei publice este parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, dar avem parteneriate strategice şi cu multe alte ţări, europene şi nu numai: Franţa, Turcia, Coreea de Sud. Toate aceste parteneriate trebuie păstrate, conservate şi România trebuie să-şi dezvolte în continuare un efort politico-diplomatic pe acestă linie”, a declarat Predoiu.
Preşedintele interimar al PNL subliniază, însă, că trebuie să ne adaptăm la un alt tip de a face diplomaţie, care e mult mai rapid, mult mai dinamic, pragmatic şi orientat foarte mult pe chestiuni economice şi militare.
„În ceea ce priveşte chestiunile economice, este loc de mult spaţiu în dezvoltarea parteneriatului strategic cu SUA. Trebuie să propunem foarte rapid spre discuţii proiecte economice concrete, care aduc cu ele nu numai investiţii, nu numai siguranţă economică, dar şi mai multă siguranţă de ordin militar. Iar dacă vorbim de militar, un alt element de conservare este apartenenţa noastră la NATO, unde de asemenea avem de făcut lucruri. Ar trebui progresiv să mărim cheltuielile de siguranţă, de apărare şi ar trebui să urgentăm programele noastre de echipare şi de pregătire a Armatei Române”, a mai transmis Predoiu.
El a amintit că, recent, Parlamentul României a modificat o serie de prevederi legislative care întăresc capacitatea Armatei Române de apărare a teritoriului naţional.
„N-am fost deloc surprinşi să vedem, noi, cei din Alianţa România înainte, cum o serie de partide în opoziţie, care se declară profund pătrunse de patriotism şi de naţionalism, au votat împotriva întâlnirii capacităţii Armatei Române de apărare a teritoriului naţional”, a spus preşedintele interimar al PNL.
Predoiu spune că acestea sunt liniile pe care le va prezenta împreună cu colegii săi la Cotroceni, după ce va avea o consultare şi cu colegii din conducerea partidului.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 19:02
-
astăzi, 18:53
Cântăreaţa Roberta Flack, cunoscută pentru melodia „Killing Me Softly”, a murit