Prima pagină » Politic » Predoiu, după discuţiile cu Nuland: România este pe drumul bun graţie reformării Justiţiei

Predoiu, după discuţiile cu Nuland: România este pe drumul bun graţie reformării Justiţiei

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că din discuţiile cu Victoria Nuland, asistent al secretarului de stat al SUA, s-a putut trage concluzia că România este în prezent pe un ”drum bun, graţie reformelor din justiţie, noilor coduri şi luptei anticorupţie”.
Predoiu, după discuţiile cu Nuland: România este pe drumul bun graţie reformării Justiţiei
Indira Crasnea
14 ian. 2015, 15:07, Politic

„Orice evoluţie pozitivă va depinde în continuare de păstrarea acestor progrese şi continuarea consolidării Justiţiei. Aceasta înseamnă implicit şi un sprijin major al guvernului pentru echipa logistică a sistemului judiciar”, a mai spus, pentru MEDIAFAX, Predoiu, adăugând că ”investiţiile în economie vor veni pe fondul consolidării încrederii în aplicarea legii şi în noi politici guvernamentale bazate pe o altă viziune decât cea a guvernului Ponta, care a eşuat în pomeni electorale, planuri nerealizabile şi corupţie”.

Nuland, aflată în vizită oficială în România, s-a întâlnit miercuri cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta, ministrul de Externe Bogdan Aurescu, preşedinţii celor două Camere şi lideri ai partidelor parlamentare.