- Home
- Politic
- IAŞI, (15.05.2014, 19:30)
- Florin Gheţău
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Predoiu: Ponta să clarifice episodul reglării de conturi Negoiţă-Ghiţă. PSD e partid de asasini?
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu i-a cerut joi premierului Victor Ponta să clarifice de urgenţă "episodul reglării de conturi" între Robert Negoiţă şi Sebastian Ghiţă, întrebându-l pe Ponta dacă PSD s-a transformat într-un "partid de asasini".
Urmărește
563 afișări
Catalin Predoiu (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
Cătălin Predoiu a declarat joi la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că îi cere premierului să clarifice rapid problema reglării de conturi din interiorul PSD, după ce primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a depus plângere penală împotriva deputatului Sebastian Ghiță, întrucât ar fi fost ameninţat cu moartea la telefon.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: În 2025, știi ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituția. Vot electronic, direct. În Postul Paștelui vei vota un Președinte Independent!
-
Adrian Sârbu: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!
-
Decizia Curţii de Apel Bucureşti în procesul intentat de Călin Georgescu: Alegerile rămân anulate
-
Sf. Vasile: Aproape o jumătate de milion de români îşi serbează ziua onomastică
"Îi cer lui Ponta să clarifice de urgenţă ce se întâmplă cu reglarea de conturi de tip mafiotic între Robert Negoiţă şi Sebastian Ghiţă. Îi cer să clarifice de urgenţă acest lucru, pentru că la acest nivel politic între oameni cu responsabilităţi politice, ameninţarea cu moartea sugerează că PSD este un partid de mafioţi, gata de orice, chiar şi să atenteze la integritatea fizică şi la viaţa unei persoane. După ce a pătruns corupţia la masa guvernului, după ce evaziunea fiscală s-a dublat în ultimii doi ani în guvernarea Ponta, egalând bugetele sănătăţii şi educaţiei la un loc, acum vedem că la cel mai înalt nivel politic se fac reglări de conturi care tind către crimă, la modul propriu", a spus Cătălin Predoiu.
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a mai afirmat că, după acest incident, "nu mai pare o întâmplare că un fruntaş PSD de la Galaţi, fost prefect, a ameninţat cu moartea un martor".
"Se pare că PSD şi-a înfipt în panoplia de arme politice ameninţarea fizică. Este grav. Îi cer lui Ponta să facă public clarificări şi să spună dacă PSD se transformă într-un partid de asasini. (...) Să vină în faţa ţării să spună: e adevărat, nu e adevărat, îl dăm afară pe Ghiţă sau îl dăm afară pe Negoiţă. Să facă ceva şi să condamne. Este inadmisibil ca şeful Guvernului să nu condamne ameninţarea cu moartea de către fostul prefect de Galaţi şi să nu ia poziţie faţă de o acuzaţie gravă din propriul partid. Spre ce fel de ţară ne îndreptăm?", a mai spus Cătălin Predoiu.
El a calificat ca incredibil faptul că "Liviu Dragnea, ca un naş, tot de tip mafiot, a declarat că îi strânge la o discuţie între oameni" pe Robert Negoiţă şi Sebastian Ghiţă.
"Gangsterii conduc România din Palatul Victoria. Nu se poate aşa ceva", a mai precizat liderul PDL.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a depus marţi, la PICCJ, o plângere penală împotriva deputatului Sebastian Ghiţă, după ce acesta l-ar fi ameninţat cu moartea la telefon, edilul neoferind, la ieşirea de la parchet, lămuriri despre posibilele motive ale gestului demnitarului.
"Aici am o plângere penală împotriva numitului Sebastian Ghiţă, deputat, care acum o săptămână m-a sunat şi m-a ameninţat la telefon într-un mod josnic şi ruşinos. M-a ameninţat inclusiv cu moartea, adică o chestiune, în opinia mea, foarte gravă şi, din această perspectivă, cred că este de datoria mea să dăm un semnal în această ţară că cu astfel de securisme şi cu astfel de comportament mergem mai departe. Este mare păcat că un deputat în România, în Europa, ameninţă cu moartea un primar de sector", a declarat Negoiţă.
Citeşte şi:
Robert Negoiţă l-a reclamat la PIICJ pe Sebastian Ghiţă, pentru ameninţări cu moartea: Mi-a spus: "Te termin. Mori de mâna mea, nu o să te las". REACŢIA lui Ghiţă
Edilul Sectorului 3 a mai arătat că justiţia trebuie să lămurească acest caz şi că are încredere în anchetatori.
Întrebat cum au sunat ameninţările, în special cele cu moartea, Negoiţă a răspuns: "Mi-a spus: «Te termin. Ai intrat pe mâna mea, o să te termin. Mori de mâna mea, nu o să te las». Astea sunt cuvintele pe care mi le-a spus".
Robert Negoiţă a mai spus, întrebat dacă a înregistrat convorbirea telefonică în care a fost ameninţat: "Nu fac aşa ceva, nu sunt securist", el precizând, în acelaşi context, că ştie că instituţii abilitate ale statului înregistrează convorbiri telefonice.
Primarul a mai arătat că nu era în relaţii de prietenie sau de afaceri cu Sebastian Ghiţă.
Plângerea lui Negoiţă a fost înregistrată la Registratura Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), urmând să fie repartizată unui procuror.
Negoiţă a spus că va reveni la Parchet atunci când va fi chemat de un procuror, pentru declaraţii.
Robert Negoiţă şi Sebastian Ghiţă sunt colegi de partid - PSD, unde primul este vicepreşedinte, iar al doilea, deputat de Prahova.
Sebastian Ghiţă a declarat, potrivit rtv.net, că nu a vorbit de foarte multe zile cu Robert Negoiţă şi că i se pare incredibil ceea ce susţine primarul.
"Nu am mai vorbit cu domnul Negoiţă nici direct şi nici la telefon de foarte multe zile. Nu am avut niciodată legături de nici un fel. Ori a visat urât ieri noapte, ori l-a păcălit cineva aseară la telefon", a declarat Sebastian Ghiţă, potrivit sursei citate.
Acesta a mai spus că poate pune oricând la dispoziţia jurnaliştilor listingul telefonului, pentru a demonstra că nu a vorbit cu Robert Negoiţă: "Dacă te simţi ameninţat cu moartea nu aştepţi 10 zile să reacţionezi. Oricând pot pune la dispoziţia jurnaliştilor listingul telefonului meu".
Ghiţă a mai declarat că plângerea penală poate fi parte a campaniei electorale: "Poate e o strategie de campanie electorală pe care nu o înţeleg. Am văzut-o şi la PDL şi la alţi adversari politici. Campania «Sebastian Ghiţă există». Nu sunt aşa de important. E ciudat, incredibil şi incorect ce se întâmplă acum cu Robert Negoiţă".
Vicepremierul Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD, a declarat că va discuta cu primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, şi cu deputatul Sebastian Ghiţă, fiind prieten cu amândoi, pentru a vedea ce a determinat plângerea penală a lui Negoiţă împotriva lui Ghiţă pentru ameninţare cu moartea.
Dragnea a declarat că a aflat din presă despre această situaţie.
"După şedinţa de guvern am văzut şi eu această ştire, n-am reuşit să vorbesc cu niciunul dintre ei. După ce plec de aici, o să încerc să-l contactez ori pe domnul Robert Negoiţă, ori pe domnul Sebastian Ghiţă, în primul rând să încerc să aflu ce a determinat această reacţie", a spus Dragnea.
Întrebat ce ar putea face ca preşedinte executiv al PSD în acest caz, Dragnea a precizat că va avea cu cei doi "o discuţie între oameni", fără să ia în calcul funcţiile de partid, mai ales că este prieten cu aceştia.
"Nu e vorba de preşedinte executiv, e vorba de o discuţie între oameni, nu stăm cu gradele pe umeri sau cu funcţiile în faţă. Sunt prieten cu amândoi şi vreau să văd ce a determinat această reacţie. Sper să nu fie nimic serios, sper", a afirmat liderul PSD.
Citește pe alephnews.ro: LIVE UPDATE. Primele țări care intră în 2025. În Australia, peste 1 milion de persoane s-au adunat în portul Sydney pentru focul de artificii
Citește pe www.zf.ro: Final de an de coşmar: Una dintre cele mai cunoscute firme româneşti dă afară 40% din angajaţi
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ultimele ore ale lui Liam Payne au fost detaliate de un judecător. Cinci persoane sunt acuzate de moartea sa
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Care este cel mai nesănătos aliment din lume, pe care foarte mulţi români îl mănâncă în fiecare zi fără să ştie
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ilie Năstase și soția, Revelion la comun cu Brigitte și Florin Pastramă! Pericol de explozie în
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe