- Home
- Politic
- SIBIU, (25.01.2014, 18:09)
- Departamentul Corespondenţi
Predoiu:Sunt prezidenţiabilul PDL, n-am nicio preocupare cu privire la cei care nu au încă încredere
Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că este "prezidenţiabilul PDL”, fiind "foarte optimist” în legătură cu candidatura sa şi afirmând că nu are "nicio preocupare cu privire la cei care nu au încă încredere” în aceasta.

Catalin Predoiu (Imagine: Liviu Adascalieti/Mediafax Foto)
Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Sibiu, dacă va rămâne singurul prezidenţiabil al PDL, el răspunzând: "Sunt prezidenţiabilul PDL şi mă concentrez pe acest program şi pe proiectul meu de ţară”.
Predoiu a afirmat că se bazează pe întreaga sa experienţă, dar şi pe meseria sa pentru a-şi asuma rolul de preşedinte.
"Sunt foarte optimist pentru că ştiu ce am făcut ca ministru, ştiu ce am făcut în relaţiile internaţionale pentru România, ştiu că am o profesie solidă ce mă va ajuta întotdeauna să-mi servesc ţara, ştiu că am o relaţie bună în ţară şi în afară cu oameni politici din varii familii politice. Pot să-mi asum, deci, un rol de preşedinte. Am foarte mare încredere că românii se vor uita cu foarte mare atenţie la persoane, nu la sondaje, nu la teorii şi scenarii, ci la persoane şi ce au făcut ele”, a afirmat Predoiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Jandarmeria Bucureşti, despre mitingul din Piaţa Victoriei: Un bărbat a fost prins cu un cuţit
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
Întebat dacă dezminte zvonul potrivit căruia ar putea să nu fie singurul candidat al PDL la alegerile prezidenţiale, Predoiu a spus că nu a auzit un astfel de zvon.
"Personal nu am auzit un astfel de zvon, dar dacă cineva îl pune în funcţiune, îl pune pentru că se pare că are o problemă cu candidatura mea. Asta înseamnă că încep să deranjez. Eu nu îmi propun să deranjez pe nimeni, ci să ofer soluţii pentru România. Sunt foarte încrezător în candidatura mea, n-am nicio preocupare cu privire la cei care nu au încă încredere. Timpul va demonstra că analiza lor a fost greşită şi că eu sunt o soluţie”, a răspuns Predoiu.
În urmă cu o săptămână, vicepreşedintele PDL Cezar Preda făcea un apel către democrat-liberali pentru a-l susţine drept candidat la alegerile prezidenţiale pe Cătălin Predoiu, spunând că îşi roagă colegii de partid, "fie ei blonzi, bruneţi, şateni", să nu mai "inventeze" alţi candidaţi la Preşedinţie.
Deputatul PDL Elena Udrea declara că după alegerile europarlamentare se vor stabili candidaturile pentru Preşedinţie, ea spunând că "se vorbeşte" despre candidatura lui Emil Boc şi exprimându-şi speranţa în concretizarea acesteia.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe