- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Prefectul de Mureş: Regiunea Mureş-Harghita-Covasna ar stârni "conflictualităţi"
Prefectul de Mureş, Marius Paşcan, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că o regiune compusă doar din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna "ar resuscita nişte emoţii naţionale şi etnice şi de partea românilor, şi de partea maghiarilor" şi chiar "ar stârni conflictualităţi".
Prefectul de Mureş, Marius Paşcan, a spus că şi-a exprimat punctul de vedere referitor la crearea unei regiuni formate doar din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna într-o emisiune televizată din urmă cu câţiva ani, la care mai erau prezenţi ministrul Borbely Laszlo şi preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edita Emoke (UDMR), şi şi-l menţine, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Este, din punctul meu de vedere, o aberaţie, pe de o parte pentru faptul că ar resuscita nişte emoţii naţionale şi etnice şi de partea românilor, şi de partea maghiarilor; pe de altă parte, este nefiresc, într-o reorganizare administrativă, să te aliezi cu judeţe mai sărace din punct de vedere economic", a spus Paşcan.
Paşcan consideră că "este cât se poate de viabil economic" principiul în temeiul căruia este nevoie de o locomotivă economică, pentru dezvoltarea regională şi i s-ar părea normal ca Mureşul să vrea să fie într-o regiune cu judeţe puternice economic, precum Braşovul, Sibiul sau Clujul.
"Mureşul poate fi locomotivă pentru Harghita şi Covasna, dar ne-ar pune într-o situaţie delicată - în loc să fim cu Braşovul sau Sibiul. Este absolut ilogic, s-ar impune ca noi să fim cu judeţe mai puternice. Am fi mai apropiaţi de Braşov, Cluj, Sibiu, nu într-o regionalizare pur emoţională - Mureş-Harghita-Covasna, ce ar stârni conflictualităţi", a conchis el.
Luni dimineaţă, BPN al PDL a mandatat conducerea partidului să discute cu partenerii din coaliţie pentru elaborarea unui proiect de act normativ pentru reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, după cum a anunţat Gheorghe Flutur.
Premierul Emil Boc a declarat, luni, că reorganizarea administrativ-teritorială este necesară pentru ca România să nu îşi submineze şansele de a atrage bani europeni, arătând că atribuţiile care ţin de servicii deconcentrate sau consilii judeţene trebuie să fie preluate de primării.
Preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului să analizeze reorganizarea administrativă a ţării prin înlocuirea celor 41 judeţe cu 8 judeţe mari sau 7 judeţe şi municipiul Bucureşti, arătând că actualul sistem, menţinut din 1968, generează ineficienţă în utilizarea banilor UE şi corupţie.
Propunerea legislativă, iniţiată la începutul anului 2010 de toţi parlamentarii UDMR, vizând modificarea şi completarea Legii 315/2004 privind dezvoltarea regională în România a trecut tacit de Senat şi se află la Camera Deputaţilor.
Proiectul de lege al UDMR privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare prevede înfiinţarea a şaisprezece regiuni de dezvoltare, printre care una în care sunt grupate judeţele Covasna - Harghita - Mureş, precum şi organizarea a cinci macroregiuni de dezvoltare. În proiect se menţionează că pe teritoriul României sunt constituite 16 regiuni şi cinci macroregiuni de dezvoltare, care nu sunt unităţi administrativ-teritoriale şi nu au personalitate juridică.
Cele 16 regiuni de dezvoltare sunt: Botoşani - Suceava, Bacău - Iaşi - Neamţ - Vaslui, Brăila - Buzău - Galaţi - Vrancea (macroregiunea I), Constanţa - Tulcea, Bucureşti, Călăraşi - Ialomiţa - Ilfov, Giurgiu - Teleorman, Dolj - Mehedinţi - Olt (macroregiunea II), Gorj - Vâlcea, Argeş - Dâmboviţa - Prahova (macroregiunea III), Arad - Caraş-Severin - Timişoara, Alba - Hunedoara, Sibiu - Braşov (macroregiunea IV) şi Covasna - Harghita - Mureş, Bistriţa-Năsăud - Cluj - Maramureş şi Bihor - Sălaj - Satu-Mare (macroregiunea V).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Va deveni armata obligatorie în România? Răspunsul ministrului Angel Tîlvăr
-
Surse Reuters: OMV a bătut palma şi va furniza gaz românesc Germaniei
-
Trump nu renunţă: Republicanul nu exclude acţiuni militare şi economice în privinţa Canalului Panama şi a Groenlandei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO