- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Premierul Boc trebuie să demisioneze din funcţia de primar în 15 zile de la depunerea jurământului
Premierul Emil Boc are la dispoziţie 15 zile de la depunerea jurământului ca şef al Guvernului pentru a demisiona din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca şi a ieşi astfel din starea de incompatibilitate.
Premierul Boc trebuie să demisioneze din funcţia de primar în 15 zile de la depunerea jurământului (Imagine: Mediafax Foto)
Secretarul Consiliului Local Cluj-Napoca, Aurora Ţărmure, a declarat, marţi, că, potrivit Legii 161/2003, Emil Boc va trebui să anunţe Consiliul Local, printr-o adresă, că a renunţat prin demisie la mandat.
"Legea 161/2003 stabileşte că în acest caz domnul Boc are 15 zile la dispoziţie pentru a opta pentru una din cele două funcţii, cea de prim-ministru şi cea de primar, pentru a ieşi din starea de incompatibilitate", a explicat Ţărmure.
Secretarul CL Cluj-Napoca va întocmi, în conformitate cu prevederile Legii 393/2004, un referat către Prefectura Cluj, la care va anexa demisia din funcţie a primarului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Potrivit acesteia, Prefectura Cluj urmează apoi să emită un ordin privind încetarea mandatului de primar, după care CL Cluj-Napoca se va întruni şi va lua act de demisia primarului şi va decide numirea unui primar interimar dintre cei doi viceprimari ai municipiului, Sorin Apostu (PDL) şi Laszlo Attila (UDMR).
Ţărmure a afirmat că ordinul prefectului de încetare a mandatului se va transmite Ministerului Administraţiei şi Internelor care va propune Guvernului organizarea de alegeri pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, în termen de 90 de zile.
Potrivit unor surse din PDL Cluj, premierul Emil Boc ar putea sosi miercuri la Cluj pentru a-şi petrece Crăciunul în familie.
Preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat, în 15 decembrie, pe Emil Boc pentru funcţia de premier, după ce Theodor Stolojan a anunţat că şi-a depus mandatul de premier la preşedinte.
Citeşte şi:
Boc, desemnat premier de Băsescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO