Ucraina a primit 20 de vehicule militare, inclusiv camioane şi SUV-uri. Alte 20 de vehicule blindate de transport de trupe din Lituania vor sosi în curând.
„Nu cred că ar trebui să spun „A fost greşit”, aşa că nu îmi voi cere scuze”, a declarat Merkel în Der Spiegel.
Potrivit lui Merkel, ea a blocat furnizarea Planului de acţiune pentru aderarea la NATO a Ucrainei în 2008, deoarece „Ucraina era o altă ţară la acea vreme, foarte divizată în domeniul politicii interne, iar aderarea accelerată nu ar fi fi produs niciun beneficiu.”, a considerat fostul cancelar.
Ocupanţii ruşi au bombardat peste 16 aşezări din regiunile Doneţk şi Lugansk, au distrus şi avariat 39 de obiecte civile, inclusiv 36 de case, o şcoală, o grădiniţă şi o linie electrică. În urma acestor bombardamente, un civil a fost ucis şi şase au fost răniţi.
Armata ucraineană a distrus trei tancuri, cinci sisteme de artilerie, două vehicule blindate de luptă, 13 vehicule şi trei depozite de muniţii. Două drone ruseşti „Orlan-10” au fost doborâte.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a deplasat marţi seară în Turcia, pentru negocieri în sensul facilitării exporturilor de cereale prin porturile din Marea Neagră, afirmă surse citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Soir.
Serghei Lavrov se va întâlni miercuri dimineaţă cu ministrul de Externe turc, Mevlüt Cavusoglu, pentru a discuta despre modalităţi de a debloca exporturile de cereale ucrainene. Rusia a instituit o blocadă navală asupra porturilor ucrainene de la Marea Azov şi Marea Neagră, dar susţine că sancţiunile occidentale asupra exporturilor ruse agravează criza alimentară internaţională.
La cererea Naţiunilor Unite, Administraţia Recep Tayyip Erdogan propune Moscovei să trimită nave militare pentru a escorta convoaiele maritime din porturile ucrainene.
Ucraina va lupta pentru a-şi recupera tot teritoriul ocupat de forţele ruseşti, a declarat marţi preşedintele Volodimir Zelenski, în timp ce trupele sale se luptă în Sievierodonetsk într-una dintre cele mai sângeroase bătălii terestre din timpul războiului.
„Am pierdut deja prea mulţi oameni pentru a ne ceda pur şi simplu teritoriul”, a declarat Zelenski la un eveniment găzduit de ziarul britanic Financial Times, citat de Reuters.
Un impas nu este „o opţiune”, a spus el: „trebuie să realizăm o deocupare completă a întregului nostru teritoriu”.
Comentariile lui Zelenski au răspuns energic la sugestiile potrivit cărora Ucraina trebuie să cedeze teritoriul Rusiei pentru a pune capăt războiului, aflat acum în a patra lună.
Ucraina acuză armata rusă că a răpit locuitori din Herson, în sudul ţării, şi îi ţine în „camere de tortură”. Printre cei reţinuţi sunt în principal jurnalişti şi activişti.
Tamila Tacheva, reprezentantul permanent al preşedinţiei ucrainene în Crimeea, a declarat într-un briefing: „Potrivit informaţiilor noastre, aproximativ 600 de persoane sunt reţinute în subsoluri special amenajate, în camere de tortură, în regiunea Herson. Aproximativ 300 de persoane se află <în beciuri> în oraşul Herson, iar restul în alte localităţi din regiune”, a declarat Tacheva, potrivit agenţiei de presă de stat ucrainene Ukrinform, citată de The Guardian.
„Am eliberat 97% din teritoriul regiunii Lugansk”, a afirmat ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, conform BBC News.
Şoigu susţine că cele mai multe zone din oraşul Severodoneţk sunt sub controlul armatei ruse, dar afirmaţiile nu pot fi verificate în mod independent.
Serhii Gaidai, guvernatorul regiunii Lugansk, a declarat marţi că luptele intense continuă în Severodoneţk şi că armata rusă controlează zone industriale de la periferia oraşului.
Sancţiunile „vor avea efecte foarte, foarte ample, iar economia Rusiei va fi trasă în urmă cu câteva decenii”, a afirmat Olaf Scholz, conform CNN.
„Rusia nu va fi în stare să participe la progresele lumii, la progresele economice şi tehnologice. Acest lucru devine din ce în ce mai clar cu fiecare zi”, a subliniat Olaf Scholz, în cursul întâlnirii cu liderii ţărilor baltice, în Vilnius, Lituania.
Cancelarul Germaniei a reafirmat angajamentul statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice de a apăra fiecare centimetru pătrat de teritoriu în cazul unui atac al Rusiei.
Mariupol, oraşul ucrainean bombardat fără încetare şi asediat de forţele ruseşti timp de luni de zile, s-ar putea confrunta cu o epidemie mortală de holeră, au avertizat oficialii locali citaţi de NBC News.
Un consilier al primarului oraşului portuar ocupat a declarat marţi că apa potabilă a fost contaminată de gunoaie şi cadavre în descompunere, crescând riscul unei epidemii de holeră.
„Cuvântul
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reluat marţi tema posibilităţii aderării ţării sale la NATO şi a insistat că nu va ceda în conflictul cu Rusia, în timp ce premierul britanic, Boris Johnson, a declarat că Ucraina nu trebuie supusă presiunilor în negocieri.
Mai mulţi ofiţeri de armată din Rusia sunt cercetaţi după ce sute de recruţi au fost trimişi să lupte în Ucraina, a declarat marţi un procuror militar.
Preşedintele Vladimir Putin a negat în repetate rânduri că Rusia ar folosi tineri care sunt recrutaţi de stat pentru a servi în armată, afirmând că doar soldaţii şi ofiţerii profesionişti participă la operaţiunea sa militară.
Cu toate acestea, Ministerul Apărării a recunoscut în martie că unii au fost trimişi din greşeală să lupte.
Ruşii au distrus 29 de clădiri civile în Doneţk: 16 clădiri private şi 7 clădiri de apartamente, o fermă de păsări şi o întreprindere.
Aplicaţiile militare se numesc Ramstein Dust II – 2022 (RADU II-22) şi sunt programate în perioada 20-28 iunie.
Antrenamentul va avea loc la cea de-a 3-a bază a avioanelor principale din oraşul Konya.
Ministerul Apărării din Turcia a clarificat că antrenamentul era planificat şi va combina manevrele exerciţiului Vulturul Anatolian-2022.
Respingerea gazului rusesc de către UE este departe, dar primul pas în această direcţie ar putea fi găsirea unor modalităţi alternative de furnizare a energiei către UE.
Oficialii europeni vor să crească presiunea asupra sectorului financiar al Rusiei şi să se introducă o serie de măsuri pentru a bloca flotele comerciale şi militare ruseşti.
Zelensk a vorbit despre plecarea lui Poroşenko din Ucraina. Actualul preşedinte al Ucrainei susţine că nu are dorinţa, puterea şi energia de a se lupta politic cu nimeni.
Oficialii europeni consideră că Turcia ar trebui să fie mai strictă în privinţa pachetului de sacnţiuni adoptat de UE şi SUA împotriva Rusiei.
„Salutăm rolul constructiv al Turciei în dezescaladarea conflictului. În acelaşi timp, continuăm să îndemnăm Turcia să fie mai vigilentă în ceea ce priveşte prevenirea eludării sancţiunilor împotriva Rusiei”, a declarat Oliver Varhelli, comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate.
”Acţiunea Rusiei de a bloca exporturile de cereale în Ucraina, împreună cu cererile de ridicare a sancţiunilor, este un şantaj murdar la adresa lumii, în timp ce criza alimentară se agravează. Rusia „jefuieşte exportatorii ucraineni de cereale” pentru a vinde ea însăşi cerealele şi a profita de pe urma lor”, a declarat Secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken
Vehiculele au fost cumpărate din Marea Britanie de un antreprenor.
„Toate ajutoarele mele pentru armata ucraineană sunt anonime, astfel încât nimeni nu-mi ştie numele de familie şi nu-mi vede faţa. Îmi fac doar datoria”, a declarat omul de afaceri care a cumpărat vehiculele.
„Sprijinul pentru apărarea Ucrainei este un subiect-cheie al tuturor discuţiilor mele. Şi sunt recunoscător partenerilor noştri care acţionează rapid şi nu amână deciziile”, a declarat Zelenski
Armata ucraineană nu renunţă la menţinerea poziţiilor de apărare a oraşului Severodonetsk şi continuă luptele crâncene.
Punctele cele mai fierbinţi ale confruntării de astăzi sunt Lysychansk, Slovyansk, Bakhmut, Sviatohorsk, Avdiyivka, Kurakhove pentru că se află pe direcţia bombardamentelor ruseşti.