Premierul Dacian Cioloş, mesaj de condoleanţe: Elie Wiesel, mesager al umanităţii, voce neobosită împotriva violenţei, rasismului

Publicat: 03 07. 2016, 12:33
Actualizat: 05 04. 2020, 06:38

„Elie Wiesel a plecat la Dumnezeu. Supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz şi al ororilor Holocaustului, şi-a distilat suferinţa în iubire faţă de semeni. A fost un mesager al umanităţii, o voce neobosită împotriva violenţei, opresiunii şi rasismului. Viaţa şi scrierile lui rămân în istorie ca mărturii ale păcii şi demnităţii umane, manifeste ale credinţei lui Elie Wiesel că forţele binelui şi ale libertăţii pot fi victorioase peste tot în lume. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l aibă în pace”, a spus premierul Dacian Cioloş într-un mesaj de condoleanţe, informează Biroul de presă al Guvernului.

Elie Wiesel, născut pe 30 septembrie 1928 în oraşul Sighet (în prezent Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, România), a decedat, a anunţat sâmbătă seară Institutul israelian pentru memoria Holocaustului Yad Vashem, citat de publicaţiile Jerusalem Post şi Haaretz.

Supravieţuitor al Holocaustului, Elie Wiesel a scris pe larg despre condiţiile de încarcerare în lagărele naziste şi, în anul 1986, i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace, Comitetul norvegian salutând „activităţile concrete pentru cauza păcii şi demnităţii umane”.