- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (15.11.2015, 14:21)
- Livia Ispas , Bogdan Stanescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dacian Cioloş a anunţat LISTA NOILOR MINIŞTRI: "Am urmărit să fie oameni profesionişti, integri. O treime sunt femei". DECLARAŢIILE premierului desemnat
Premierul desemnat Dacian Cioloş a anunţat, duminică, lista Cabinetului său, format din 21 de membri, printre miniştrii propuşi fiind Lazăr Comănescu - la Externe, Petre Tobă- Interne, Mihnea Motoc- Apărare, Anca Dragu Paliu- Finanţe, Cristina Guseth- Justiţie şi Vasile Dîncu - Dezvoltare Regională.
Urmărește
40558 afișări
Dacian Ciolos (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
LISTA NOILOR MINIŞTRI:
Costin Grigore Borc - vicepremier şi ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului
Vasile Dîncu - vicepremier şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
Lazăr Comănescu - ministrul Afacerilor Externe
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Petre Tobă - ministrul Afacerilor Interne
Mihnea Ioan Motoc - ministrul Apărării Naţionale
Anca Dana Dragu Paliu - ministrul Finanţelor Publice
Achim Irimescu - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Victor Vlad Grigorescu - ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri
Adrian Curaj - ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice
Vlad Alexandrescu - ministrul Culturii
Aura Carmen Răducu - ministrul Fondurilor Europene
Cristina Guseth - ministrul Justiţiei
Cristina Paşca Palmer - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor
Claudia Ana Moarcăş - ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice
Marius-Raul Bostan - ministrul pentru Societatea Informaţională
Andrei Baciu - ministrul Sănătăţii
Elisabeta Lipă - ministrul Tineretului şi Sportului
Marian Dan Costescu - ministrul Transporturilor
Victoria-Violeta Alexandru - ministrul delegat pentru Dialog Social
Dan Stoenescu - ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare
Ciprian Bucur - ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul
Ioan Dragoş Tudorache - şeful Cancelariei Primului ministru
DECLARAŢIILE NOULUI PRIM-MINISTRU:
Cioloş: Am urmărit să aduc în Guvern oameni cu competenţe şi experienţă; o treime sunt femei
Premierul desemnat, Dacian Cioloş, a spus, la prezentarea componenţei Guvernului pe care îl propune, că a urmărit să aleagă oameni cu competenţe şi experienţă, cu viziune şi idei, arătând că o treime dintre persoanele propuse ca miniştri sunt femei.
”Am urmărit să aleg oameni cu competenţe şi experienţă (...) sau chiar români care lucrează în administraţia europeană, oameni care activează în organizaţii din societatea civilă. M-am orientat spre oameni cu viziune, cu idei şi experienţă în management”, a spus premierul desemnat, precizând că a urmărit să fie un ”echilibru” între oameni tineri, cu formare profesională solidă, şi oameni cu vastă experienţă.
El a spus că Guvernul propus de el este unul dintre ”rarele” Cabinete în care o treime din membri sunt femei.
”Am urmărit să fie profesionişti, integri, deschişi spre dialog şi cu ei voi merge în faţa Parlamentului mâine şi poimâine, pentru audieri”, a afirmat Cioloş, care a făcut o scurtă prezentare pentru fiecare persoană propusă ca ministru în Cabinetul său.
Cioloş: L-am ales pe Dâncu pentru experienţă şi viziune, nu pentru calitatea de fost membru PSD
Întrebat de ce l-a ales pe Vasile Dâncu, membru PSD, premierul desemnat Dacian Cioloş a precizat că aceste "este fost" membru PSD şi l-a ales în echipă pentru că are o mare experienţă profesională.
"Este fost membru al PSD, dar nu pentru această calitate l-am ales, cât pentru experienţa şi viziunea pe care le are dânsul pe domeniul pe care l-am propus, în domeniul administraţiei publice, al dezvoltării regionale. Mai ales pe domeniul administraţiei publice vreau să venim cu un proiect de îmbunătăţire a activităţii acolo, pentru mai multă transparenţă, eficienţă. Pe de altă parte, dânsul, prin activitatea profesională pe care o are, cunoaşte bine societatea românească, iar legătura dintre guvern şi societatea românească mi se pare importantă. Deci, cred că va avea un aport semnificativ din acest punct de vedere în Guverm", a spus premierul desemnat Cioloş.
Cioloş despre majorări salariale: Nu am intenţia să tai, nici să pun credibilitatea ţării în pericol
Dacian Cioloş a mai spus că nu are intenţia să taie din buget diferitele propuneri de majorare a salariilor sau deciziile deja luate de Parlament, dar a precizat că nici nu vrea să pună în pericol credibilitatea României prin elaborarea unui buget "fără consistenţă şi soliditate".
Afirmaţiile au fost făcute de Dacian Cioloş, duminică, după ce a anunţat componenţa Cabientului său, ca răspuns la întrebarea mass-media dacă este de acord cu majorarea de 10% a salariilor bugetarilor.
"Nu pot să spun acum, până când nu am o analiză a situaţiei bugetului. Ceea ce pot să spun - am spus-o şi partidelor - nu am intenţia să vin şi să tai din buget sau diferitele propuneri, decizii care au fost luate deja de Parlament. În schimb, nici nu vreau să pun în pericol credibilitatea României prin propunerea unui buget care să nu aibă suficientă consistenţă şi soliditate. Deci, în măsura în care construcţia bugetului o va permite, vreau să mergem cu acele măsuri care au fost decise de Parlament care au rolul de a îmbunătăţi atât mediul economic, cât şi nivelul de trai al salariaţilor", a spus el.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, OUG prin care se măresc cu 25% salariile din sănătate, dar şi cu 10% salariile tuturor bugetarilor, dacă nu au beneficiat anterior şi de alte majorări, aşa cum stabileşte un amendament al PSD.
Cioloş despre Legea salarizării: Vom prelua tot ce e bun de la vechiul Guvern, dar vom şi modifica
Premierul desemnat Dacian Cioloş a mai spus că nu ştie dacă va prelua proiectul Legii salarizării elaborat de Guvernul Ponta până nu va face o analiză, dar a precizat că e dispus să preia toate iniţiativele bune ale fostului Executiv, iar celelalte vor fi modificate în urma consultărilor cu Parlamentul.
Cioloş a făcut aceste afirmaţii la Parlament, el răspunzând astfel la întrebarea jurnaliştilor care au dorit să afle dacă noul Guvern va prelua proiectul Legii salarizării bugetare elaborat de Guvernul Ponta.
"Nu ştiu, urmează să vedem. Tot ce-i bun o să preluăm, tot ceea ce credem că trebuie adaptat, trebuie modificat, o să facem, dar toate adaptările, modificările, propunerile pe care le vom face vor fi rezultatul unor consultări şi al unor dezbateri. Bineînţeles, cu Parlamentul în primul rând, pentru că Parlamentul va trebui să decidă, dar vreau să luăm şi experienţa care vine din afara structurilor administrative, din societatea civilă (...) şi aş vrea să începem acest proces pentru că probabil într-un an n-o să-l finalizăm", a spus Cioloş.
Cioloş: Preşedintele Iohannis mi-a propus să fiu premier cu o zi, două înainte ca el să anunţe formal
Dacian Cioloş a mai declarat că a vorbit cu preşedintele Klaus Iohannis despre posibilitatea desemnării sale ca prim-ministru doar cu o zi, două înainte ca şeful statului să formalizeze această propunere, anterior cei doi având discuţii legate de un alt proiect guvernamental.
Dacian Cioloş a fost întrebat la Parlament, de jurnalişti, cum comentează afirmaţiile apărute în mass-media potrivit cărora el ar fi fost desemnat premier "de la Bruxelles", iar prim-ministrul desemnat a negat.
"Ei, s-au spus şi alte lucruri în presă. Nu văd cum să fii anunţat şi desemnat de Bruxelles. Eu am avut cu domnul preşedinte Iohannis discuţii legate de implicarea mea într-un proiect guvernamental, dar nu în poziţia de premier. N-am discutat despre acest lucru decât, cred, cu o zi sau două înainte de a face propunerea formală", a spus Cioloş.
Cioloş: Mă văd cu Ponta după ce preiau responsabilitatea Guvernului, acum doar am schimbat mesaje
Premierul desemnat Dacian Cioloş a mai anunţat că se va întâlni cu Victor Ponta după ce va prelua formal responsabilitatea Guvernului, dar a precizat că până în prezent a avut "un schimb de mesaje" cu fostul prim-ministru.
Dacian Cioloş a răspuns astfel întrebării jurnaliştilor care au dorit să afle dacă, de când a fost desemnat premier, a avut vreo întrevedere cu fostul şef al Guvernului, Victor Ponta.
"Nu am avut încă, pentru că sunt doar prim-ministru desemnat. Am avut un schimb de mesaje cu dânsul şi o să am o întâlnire cu dânsul imediat ce o să preiau în mod formal responsabilitatea Guvernului", a spus Cioloş.
Citeşte şi: Cioloş, în şedinţa PSD: Intenţia mea nu e de a rade tot, să vedeţi acest Guvern ca un partener
Citește pe alephnews.ro: Autoritățile franceze salvează peste 100 de persoane care încercau să traverseze spre Marea Britanie
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Vreţi să trăiţi mai mult? 6 sfaturi esenţiale de la un specialist care spune că şi-a „întinerit” vârsta cu 20 de ani
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe