Curtea Constituţională a dat peste cap planurile financiare ale lui Orban şi Iohannis. Judecătorii CCR au respins sesizarea Guvernului pe proiectul de lege care prevede dublarea alocaţiilor.Din punctul lor de vedere, legea aprobată în Parlament este constituţională, aşa că documentul ajunge pe masa preşedintelui, la promulgare.
Legea prevede creşterea alocaţiei de la 300 la 600 de lei pentru copiii de până la 2 ani şi de la 150 la 300 de lei pentru cei între 2 şi 18 ani. Un calcul simplu arată că,dacă vrei să strângi banii din alocaţie pentru studiile copilului tău, în 18 ani ai putea avea în cont 129.600 de lei , adică 27 de mii de euro. Orban s-a plâns de mai multe ori că nu are bani pentru alocaţii, impactul financiar este de 7 miliiarde de lei.
„Este un proiect în care nu sunt prevăzute sursele de finanţare, cum sunt multe alte proiecte care au fost adoptate de Parlament fără punctul de vedere al Guvernului şi fără o încercare de colaborare. Vom stabili un grafic de creştere progresivă, astfel încât, să reuşim creşterea cum a fost votată în Parlament, dar nu din primul moment,” a declarat Ludovic Orban.