Robert Fico a pus capăt ajutorului militar al ţării sale pentru Ucraina după ce noul guvern de la Bratislava a depus jurământul la 25 octombrie.
După ce s-a întâlnit vineri, la Praga, cu omologul său ceh, Petr Fiala, el a declarat că ar prefera ca Rusia şi Ucraina să se aşeze la o masa negocierilor, relatează AP.
Fico s-a deplasat la Praga pentru prima sa călătorie oficială în străinătate. Liderii celor două ţări care au format odată Cehoslovacia se vizitează reciproc în mod tradiţional după ce sunt aleşi, înainte de a vizita alţi şefi de stat. Cele două ţări au rămas apropiate chiar şi după ce Cehoslovacia s-a divizat în Republica Cehă şi Slovacia în 1993.
Republica Cehă este un susţinător important al Ucrainei şi i-a oferit arme. „Nu există nicio îndoială că avem puncte de vedere diferite cu privire la unele probleme”, a declarat Petr Fiala.
Fico a declarat că respectă poziţia Cehiei şi a repetat că Slovacia este pregătită să ofere ajutor umanitar Ucrainei.
El a declarat că nu vede niciun motiv pentru care să se deplaseze la Kiev, dar a anunţat că va discuta la telefon cu omologul său ucrainean, Denis Shmîhal, despre ceea ce are nevoie ţara înainte de iarna care se apropie.
Pe lângă oprirea donaţiilor de arme, Fico se opune, de asemenea, sancţiunilor UE împotriva Rusiei şi vrea să blocheze aderarea Ucrainei la NATO.