Întrunire de urgenţă la Guvern, după cazul din Caracal. Premierul a susţinut declaraţii de presă la Palatul Victoria/ Comisie de anchetă în Parlament
Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a răspuns „în cel mai iresponsabil mod” la toate întrebările. Ea îi solicită directorului Serviciului lămuriri în cel mai scurt timp despre cazul fetei ucise în Olt, menţionând că este inadmisbil să nu existe acurateţe în localizare.
Marcel Ciolacu anunţă discuţii pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă în cazul din Caracal
Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă, că va avea de urgenţă discuţii cu liderii grupurilor parlamentare pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă care să analizeze cauzele care au dus la tragedia din Caracal.
„Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, va iniţia, în regim de urgenţă, discuţii cu liderii grupurilor parlamentare pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă care să analizeze cauzele care au dus la tragedia de la Caracal. Concluziile rezultate în urma anchetei parlamentare ar urma să stabilească măsurile administrative care se vor lua pe viitor, astfel încât aceste situaţii să nu se mai repete”, se arată într-un comunicat al Camerei Deputaţilor remis, sâmbătă, MEDIAFAX.
Marcel Ciolacu a mai spus că „va sprijini şi promova iniţiativele legislative care înăspresc pedepsele pentru crimă, viol, şi pedofilie, precum şi orice alt demers pe această temă, inclusiv un referendum de consultare a cetăţenilor în această privinţă, propus deja de premierul Viorica Dăncilă”, conform sursei citate.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că ia în calcul posibilitatea convocării unui referendum de consultare a românilor în vederea înăspririi drastice a pedepselor pentru crimă, viol şi pedofilie, în contextul crimei de la Caracal.
Şeful Executivului a adăugat că este analizată şi posibilitatea emiterii unei ordonanţe de urgenţă „pentru eliminarea tuturor deficienţelor legislative care vor fi identificate de către grupul de lucru”, precizând că în 15 zile un grup de lucru interinstituţional va avea un plan de acţiune în acest.
Desfăşurarea evenimentelor în ultimele 24 de ore
Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgenţă 112, anunţând că este sechestrată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale nu a reuşit o locaţie exactă, ci o arie de căutare, poliţiştii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.
STS a pus la dispoziţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt toate documentele şi înregistrările referitoare la cazul din Caracal, anunţă purtătorul de cuvânt al Serviciului, Mariana Pop. Aceasta a precizat că toate apelurile au fost transferate Poliţiei.
În cazul de la Caracal, respectiv cele trei apeluri date de adolescenta de 15 ani, Mariana Pop a precizat că acestea au fost transferate Poliţiei. Potrivit acesteia, informaţiile de localizare primară în cadrul 112 sunt reglementate de către ANCOM, atât ca format cât şi conţinut, şi nu necesită absolut nicio prelucrare suplimentară din partea STS, cu excepţia afişării transmise de operator în aplicaţia 112.
Ca urmare a intervenţiei defectuoase, chestorul Ioan Buda, şeful Poliţiei Române, a fost demis, iar premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a mai cerut demiterea prefectului şi a şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va aştepta marţi, în şedinţa CSAT, o evaluare pe cazul de la Caracal.
Principalul suspect de la Caracal, Gheorghe Dincă, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi viol, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, transmite DIICOT. Potrivit unor surse judiciare, suspectul nu şi-a recunoscut faptele la audierile de la DIICOT.