Prima pagină » Politic » PSD „se obligă” să nu colaboreze cu partidele din arcul guvernamental

PSD „se obligă” să nu colaboreze cu partidele din arcul guvernamental

PSD se obligă să nu colaboreze "în nicio formă cu cei care guvernează acum ţara", se arată într-o rezoluţie adoptată, sâmbătă, de delegaţii la Congresul partidului.
PSD

„PSD se angajează să continue procesul de modernizare pentru propriile structuri şi de impunere a unor standarde mai înalte de moralitate, de profesionalism, tocmai pentru a fi mai aproape de susţinătorii săi şi de nevoia de a-i reprezenta corect pe cei mulţi. (…) În situaţia de criză economică şi socială fără precedent prin care trece ţara, cauzată de corupţia, incompetenţa şi comportamentul clientelar al Partidului Democrat Liberal şi al lui Traian Băsescu, PSD se obligă să nu colaboreze în nicio formă cu cei care guvernează acum ţara„, se arată în rezoluţia adoptată la Congresul PSD.

Potrivit documentului, PSD va continua să dialogheze, să coopereze cu toate celelalte partide şi forţe democratice din Romnânia, fără să abdice de la principiile şi valorile social-democrate.

Documentul a fost supus votului, toţi membrii exprimându-şi aprobarea.