Preşedintele american Joe Biden a convocat o reuniune a Consiliului de Securitate Naţională pe tema Ucrainei

Publicat: 24 02. 2022, 16:38
Actualizat: 24 02. 2022, 16:42

CNN a relatat că o serie de oficiali de top din domeniul securităţii naţionale au sosit la Casa Albă în această dimineaţă. CNN i-a observat pe consilierul pe probleme de securitate naţională Jake Sullivan, pe secretarul Trezoreriei Janet Yellen, pe preşedintele Statului Major Întrunit, generalul Mark Milley, pe secretarul Apărării Lloyd Austin, pe directorul CIA Bill Burns şi pe vicepreşedintele Kamala Harris sosind la Aripa de Vest în jurul orei 7.00 dimineaţa, ora Europei Centrale.

Biden a promis că lumea va „trage Rusia la răspundere” pentru atacul în curs de desfăşurare în Ucraina şi va detalia joi un set de sancţiuni, o dată cu scopul de a descuraja un astfel de atac.

Programat să se adreseze naţiunii, se aşteaptă ca Biden să prezinte noi măsuri care ar putea tăia accesul Rusiei la tehnologii avansate, să anunţe noi restricţii asupra marilor instituţii financiare şi să aplice sancţiuni unor membri suplimentari din cercul intim al preşedintelui rus Vladimir Putin.