Preşedintele Băsescu a discutat cu lideri locali ai PDL la Vila Lac

Preşedintele Traian Băsescu a discutat, marţi seară, cu lideri locali ai PDL la Vila Lac, evenimentul având loc după întâlnirea de la Parlament a şefului statului cu deputaţi şi senatori democrat-liberali.

Urmărește
24 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Băsescu a discutat cu lideri locali ai PDL la Vila Lac

Preşedintele Băsescu a discutat cu lideri locali ai PDL la Vila Lac (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafac Foto)

Întâlnirea de la Vila Lac a durat aproximativ cinci ore.

Tot marţi seară, conducerea PDL a decis să amâne cu o săptămână şedinţa Consiliului Naţional al formaţiunii, programată pentru sâmbătă, evenimentul urmând să aibă loc pe 26 februarie, potrivit Realitatea TV.

Democrat-liberalii aşteaptă Congresul UDMR, care va avea loc pe 26 februarie.

Traian Băsescu a declarat, marţi, că a demarat consultări cu partidele şi grupurile aflate la putere cu privire la posibilităţile de relansare a încrederii în coaliţie şi în Guvern, menţionând că discuţiile pentru o soluţie finală în acest sens vor avansa după alegerile din UDMR.

Şeful statului s-a întâlnit, marţi, cu parlamentari PDL, la întâlnire participând premierul Emil Boc.

PDL i-a stricat planurile preşedintelui Traian Băsescu privind impunerea unui premier tehnocrat, notează ziarul "Gândul", menţionând că oponenţii ideii au semnalat posibilitatea ca un prim-ministru independent să taie anumite fonduri pentru judeţe sau să schimbe din funcţii anumiţi oameni.

"PDL i-a stricat planurile preşedintelui Traian Băsescu, atunci când preşedintele părea sigur că va reuşi să impună varianta premierului independent. Băsescu reuşise, după trei întâlniri succesive cu preşedinţii de organizaţii, să îşi asigure o majoritate pentru schimbarea lui Emil Boc cu un tehnocrat, cu acceptul premierului. Luni seară, după întrevederea de la Vila Lac 1, Băsescu era convins că a câştigat partida, mai ales că Boc îi dăduse asigurări, şi în discuţiile tete-a-tete, şi în de faţă cu preşedinţii de organizaţii că este dispus să plece de la guvern şi chiar de la partid, dacă i se cere", scrie "Gândul".

Publicaţia notează că marţi dimineaţă lucrurile s-au schimbat: Boc a transmis că ideea demisiei nu îi mai pare una de succes şi că riscurile pentru PDL sunt prea mari.

"Conform unor surse din PDL, mai mulţi lideri de filiale au avut o discuţie cu Boc, în care i-au transmis că îl vor în continuare la Palatul Victoria. Se pare că, după întrevederea cu preşedintele, opozanţii săi din partid au început munca de lămurire om la om cu cei care susţineau varianta premierului tehnocrat. "Nu se ştie, dacă vine un premier independent, ce pretenţii o să aibă. Dacă o să taie fondurile pentru judeţe, dacă o să ne schimbe oamenii?", spunea unul dintre partizanii prim-ministrului politic. Aceste argumente, extrem de sensibile pentru orice lider local, a schimbat balanţa puterii în PDL şi Traian Băsescu s-a trezit brusc în minoritate. Ambiţionat şi de semi-eşecul e la întâlnirea cu parlamentarii, Băsescu nu vrea să renunţe şi speră că va întoarce din nou situaţia în favoarea sa la întâlnirea de marţi seară", se arată în articolul "Gândul".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici