Preşedintele Băsescu a discutat cu reprezentanţi PDL la Vila Lac 1

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 14 februarie)

Urmărește
5 afișări

Preşedintele Traian Băsescu şi lideri ai PDL au discutat, luni seară, la Vila Lac 1, întâlnirea durând aproximativ şase ore.

La întâlnire au participat, alături de şeful statului, lideri PDL de la nivel local şi central.

Anterior, preşedintele Băsescu s-a întâlnit cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la sediul Băncii Centrale.

Lideri ai PDL au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că începând de duminică au avut loc mai multe întâlniri între şeful statului şi reprezentanţi ai formaţiunii şi că din discuţiile cu Traian Băsescu ar rezulta că "se caută un premier independent în locul lui Emil Boc".

Luni seară în presă au fost vehiculate mai multe nume de posibili premieri independenţi, printre care Mugur Isărescu, Mihai Tănăsescu, Lucian Croitoru şi Călin Georgescu.

Preşedintele Traian Băsescu i-a propus lui Mugur Isărescu funcţia de premier, dar a amintit şi numele reprezentantului României la FMI, Mihai Tănăsescu, potrivit "Gândul".

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat, luni seară, la TVR, răspunzând unei întrebări, că pentru a căuta înlocuitor pentru Emil Boc la şefia Guvernului este nevoie ca acesta să demsioneze, fostul ministru de Interne precizând că acest lucru nu s-a întâmplat. El a mai spus că la nivelul PDL nu a a existat "o abordare" privind înlocuirea lui Emil Boc la şefia Guvernului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu publicat luni de România Liberă, că ar fi o soluţie ca PDL să disjungă funcţia de preşedinte al partidului de cea de premier.

El a apreciatcă, dacă Emil Boc şi-a erodat autoritatea în interiorul partidului, este, în primul rând, pentru că nu a avut timp să se ocupe de partid.

"Partidul va decide, dar şi eu sunt de acord că trebuie desfăcută funcţia de premier de cea de preşedinte de partid în acest moment. Altfel, măsurile care s-au luat în 2010 nu s-ar fi putut lua cu un premier care nu era şi preşedintele celui mai mare partid din coaliţie. Politicienii trebuie să înveţe să se adapteze realităţilor. Realitatea acestui moment arată că ar fi bună o despărţire a celor două funcţii, fiindcă mai este de luat o singură măsură dificilă: Codul muncii", adaugă Băsescu.

Şeful statului a mai spus că nu doar Boc înseamnă conducerea partidului, ci şi Biroul Permanent, care-i include şi pe "greii" Vasile Blaga şi Adriean Videanu.

Alineatul 2 al Articolului 107 din Constituţie prevede că "preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici