Preşedintele Băsescu a promulgat legea privind reabilitarea faţadelor clădirilor

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 4 iulie.)

Urmărește
6 afișări

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, iniţiat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Proiectul de lege a fost adoptat în 28 iunie de Camera Deputaţilor, după ce fusese respins de Senat în 18 mai.

Proiectul de lege prevede reabilitarea elementelor de construcţie de la nivelul faţadelor şi învelitorilor/teraselor care, prin nivelul avansat de degradare, "prezintă pericol public". Reabilitarea revine în obligaţia deţinătorilor de orice fel ai clădirilor care prezintă grad înalt de degradare, aceştia urmând "din proprie" iniţiativă să demareze lucrările, cu finanţare proprie.

Clădirile care fac obiectul legii vor fi evaluate de autorităţile locale, acestea urmând să notifice proprietarii asupra obligaţiilor ce le revin.

Prevederile legii nu se aplică anumitor clădiri, precum cele expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic, cele reabilitate termic şi cele clasate sau în proces de clasare ca monumente istorice. Proprietarii de clădiri notificaţi cu privire la obligaţiile lor vor trebui să decidă realizarea măsurilor, să asigure sursa de finanţare, să contracteze proiectarea şi executarea lucrărilor.

Actul prevede şi măsuri "de protecţie socială", astfel încât primarul poate propune Consiliului Local preluarea parţială sau integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie dacă proprietarii dovedesc că realizează lunar venituri medii nete pe membru de familie sub câştigul salarial mediu net pe economie.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri, că se bucură că s-a luat o decizie privind refacerea faţadelor clădirilor, pentru că era un lucru necesar, precizând că nu ştie câte imobile sunt în această situaţie şi nici care ar putea fi costurile.

"Sunt bucuros că s-a luat o hotărâre şi cu faţadele. Nici aşa nu mai putem rămâne. Nu cunosc dimensiunea financiară. Noi am început să facem inventarul acestor case acum doi ani şi jumătate", a spus edilul Capitalei.

Primarul Capitalei a mai spus că prioritate vor avea clădirile de patrimoniu, iar municipalitatea va trebui să preia şi "clădirile lăsate de izbelişte".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici